Medicina 

Absint – zână verde sau diavol maro?

Încă nu am găsit omul care să fie imparțial la absint – ori îl iubesc ori, ca mine, îl detestă. De multe ori m-am întrebat de ce oare. 

Absintul, la fel ca sambuca, ouzo și batoanele de „licorice”, este făcut dintr-o plantă din familia Apiaceae numită anason. Anasonul are diverși compuși, printre care uleiul esențial anetol, care îi dă gustul și mirosul tipic. Acest ulei se mai găsește în camfor și magnolii. Într-adevăr, pe lângă faptul că eu nu suport mirosul de absint, nici pe acela de camfor nu-l prea agreez. Totuși, de ce?

Marcia Pelchat, membru al Centrului pentru Simțuri din Philadelphia spune că „nu este o genă specifică, dar aparent ne naștem cu această preferință” care este limbaj științific pentru „habar nu avem…încă”. Știm, de exemplu, că există o genă pentru gustul amar. Prezența sau absența acestei gene se traduce prin caracterul de „gustător” sau „negustător” iar în teorie, cei gustători gustă anumiți compuși toxici, iar cei negustători alții, dând superioritatea genetică celor care au ambele variante ale genei (heterozigoții).

Știm, de asemenea, că preluăm multe preferințe încă din pântec, în funcție de ce alimente consumă mama. Copiii născuți din mame care consumau anason (sub formă de dulciuri și nu de absint!) îl preferau iar cei din mame care nu prezentau o aversiune pentru acest miros. Iar în fragedă pruncie, gustul laptelui matern mai generează o serie de preferințe.

Citeste si  Virusul HIV evolueaza spre o forma mai putin letala

În momentul în care omul crește, el mai achiziționează, pierde sau își schimbă o parte din preferințe în funcție de „condiționarea olfactivă/gustativă”, adică în funcție de asocierile care se crează între un gust și un sentiment/eveniment. De exemplu, dacă imediat după consumul unui aliment v-a fost greață, probabil veți evita acel aliment/gust.

Momentan știința nu a găsit un răspuns definitiv la această întrebare care de obicei vine pe la 12 noaptea într-un bar. Cert este că absintul nu este singurul love/hate gust. Lumea este la fel de împărțită pe marginea pătrunjelului (care are un ulei esențial foarte apropiat cu anetolul), țelinei, marțipanului, maionezei, brânzei cu mucegai sau ficatului.

Dacă ați găsit voi un răspuns mai bun la această întrebare sau dacă vreți să ne povestiți relațiile voastre love/hate cu anumite alimente, nu ezitați să lăsați un comentariu.

Similare

Leave a Comment