partea indepartata a luniiCosmos 

China va aseleniza un robotel pe “partea intunecata” a Lunii

Nimeni nu a incercat sa puna un robotel pe partea indepartata a Lunii pana acum, dar se stie ca statul chinez are cojones. Peste weekend, China a lansat Queqiao, un satelit care va orbita Luna pentru a asigura transmiterea mesajelor de la si spre lander-ul Chang’e-4.

Luna este blocata in rotatia ei cu Pamantul. Ii ia aceeasi perioada de timp sa faca o rotatie completa in jurul nostru dar si pentru a completa o rotatie in jurul propriei axe. Din acest motiv, vedem in permanenta aceeasi fata a satelitului, iar cealalta se afla mereu in afara razei noastre vizuale.

Am avut ocazia pana acum sa vedem partea indepartata a Lunii cu ajutorul unor probe si a misiunilor Apollo, dar singurul obiect trimis acolo a fost Ranger 4, o sonda de impact creata pentru a ne trimite imagini inainte de a se prabusi pe suprafata ei. S-a stricat si nici o informatie stiintifica nu a ajuns la noi…

O problema foarte mare a aselenizarii pe partea indepartata a Lunii e ca Luna actioneaza apoi ca un scut radio, impiedicandu-ne sa comunicam cu ceea ce se afla acolo, asa ca este nevoie de o solutie inaintea lansarii misiunii, iar aici intra in scena Queqiao.

Queqiao va actiona ca un pod comunicational intre Chang’e-4, ce va fi lansat mai tarziu anul asta, si Terra. Va stationa intr-un punct Lagrange, punctul in care gravitatia Terrei este anulata de gravitatia Lunii. Fiecare obiect mare are cinci asemenea puncte. Queqiao va sta in L2, pe linia celor doua corpuri si la o distanta de 65.000 de km de Luna, deplasandu-se odata cu ea.

Din acel punct, va putea transmite semnale radio de la Chang’e-4 spre Terra si invers, pentru ca oamenii de stiinta de aici sa poata controla robotelul. Dar Queqiao nu-l va astepta cuminte pe Chang’e-4. Satelitul va transporta o antena radio ce va fi instalata pe partea indepartata a Lunii, creata de Institutul Olandez de Radio Astronomie (ASTRON).

Citeste si  Jupiter si Luna, impreuna

Este intitulat Netherlands Chinese Low-Frequency Explorer (NCLE) si ne va ajuta sa receptionam frecvente radio emise inca de la Big Bang.

“Radio astronomii studiaza Universul cu ajutorul undelor radio, a luminii de la stele si planete ce nu este vizibila ochiului. Primim aproape toate undele de frecventa radio aici pe Terra. Nu putem detecta unde radio sub 30 Mhz pentru ca sunt blocate de atmosfera. Aceste frecvente contin informatii despre Universul timpuriu si de aceea vrem sa le masuram.” – Heino Falcke, astrofizician ASTRON

Queqiao transporta de asemenea doi microsateliti, ce vor orbita Luna independent unul de celalalt, Longjiang 1 si Longjiang 2. Acestia vor executa observatii radio pe care oameni de stiinta amatori le vor putea descarca telemetric pentru a le putea analiza apoi.

Chang’e-4 va transporta o incarcatura stiintifica diferita: seminte de cartofi si flori arabidopsis. Acestea vor fi tinute in mini biosfere si observate daca pot creste si chiar prospera pe Luna.

Queqiao va ajunge in punctul L2 in luna iunie, iar Chang’e-4 va fi lansat in a doua parte a acestui an.

[sursa]

Related posts

Leave a Comment