VoyagerCosmos Editorial 

Discul de Aur de pe Voyager – călător în timp și spațiu

Acum un an, în timp ce Discul de Aur de pe Voyager 1 se depărta cu o viteză de 17 km/s de planeta noastră, în spațiul interstelar, Ozma Records se pregătea să livreze copii ale acestuia pe Pământ.

Acum 2 luni, copia Discului de Aur a ajuns la mine. Și dacă mesajele purtate la bordul Voyager nu vor ajunge vreodată să fie cunoscute de o civilizație extraterestră, mesajul lui Timothy Ferris, producătorul Discului de Aur de pe Voyager, trebuie să ajungă la civilizația umană:

Locuim pe o planetă mică, ce orbitează o stea de mărime medie, la două treimi din călătoria între centrul și marginea discului vizibil al Căii Lactee – cam unde ai muta acul pentru a asculta a două piesă pe un disc de vinil. Întregul disc măsoară 100.000 de ani lumină în diametru, ceea ce înseamnă că lumina are nevoie de 100.000 de ani ca să îl traverseze. Soarele și toate stelele pe care le vedem noaptea orbitează centrul discului galactic cu viteze de aproximativ 250 de km/s. Galaxia noastră seamană cu un disc care se învârte.

Așa cum scriitorilor de știință le place să ne amintească – noi, oamenii, s-ar putea să nu valorăm foarte mult în schema cosmică a lucrurilor. Suntem mici. Dacă galaxia noastră ar fi un disc de vinil, sistemul solar ar fi mai mic decât un atom. Specia noastră există de mai puțin de 2 milioane de ani, în timp ce galaxia noastră are mai  mult de 13 miliarde de ani. Totuși, există ceva atât de măreț în noi, încât am construit o capsulă a timpului plină de muzică și am trimis-o în spațiu. De fapt, am construit două.

Cele două sonde spațiale identice Voyager au fost lansate de la Cape Canaveral, Florida, în august și septembrie 1977, într-o misiune de explorare a planetelor gigantice din Sistemul Solar. […]

Astăzi, ambele sonde sunt atât de departe încât semnalul lor radio, călătorind cu viteza luminii (300.000 km/s), are nevoie de 15 ore ca să ajungă pe Pământ. […]

Misiunea științifică a sondelor Voyager se va termina când generatoarele lor de energie termoelectrică alimentate cu plutoniu-238 nu vor mai funcționa, cândva în anul 2030. După acest moment, cele două sonde vor pluti printre stelele din galaxia noastră, până când cineva sau ceva le va găsi. Cu această speranță în minte, fiecare sondă poartă la bord o copie a ceea ce este acum cunoscut ca Discul de Aur. Gravate în cupru, placate cu aur și sigilate în aluminiu, pentru a le proteja de impactul cu praful interstelar și de razele cosmice, discurile sunt proiectate să rămână inteligibile pentru mai mult de un miliard de ani, devenind astfel cele mai rezistente în timp obiecte fabricate vreodată de mâini umane.

Deși au început misiunea ca exploratori ai spațiului cosmic, sondele Voyager vor ajunge capsule ale timpului. […]

Citeste si  Extraterestri? Semnal puternic verificat de SETI

Ideea din spatele Discului de Aur este mai puțin despre cum ar putea sondele să ajungă cândva într-un loc interesant și mai mult despre cum ar putea să reziste suficient de mult încât o civilizație îndepărtată să le detecteze și să le intercepteze pe oricare dintre ele. Ceea ce contează nu este cât de mult vor călători, ci cât de mult vor supraviețui.

Există, sau vor exista vreodată, ființe inteligente undeva în spațiul cosmic, care să găsească sonda și să asculte discul? Timpul devine definitoriu în astfel de speculații. Dacă niște creaturi inteligente apar pe o planetă dintr-un milion și construiesc civilizații ce rezistă milioane de ani, ar trebui să existe câteva în galaxia noastră chiar și acum. Însă, dacă civilizațiile tind să se autodistrugă sau să dispară în intervale de timp de numai câteva mii de ani, ele ar trebui să fie rar de întâlnit în orice moment dat.

Timpul ne ajută să înțelegem de ce nicio civilizație extraterestră nu a aterizat în curtea Casei Albe, de exemplu. Presupunând că ele există și că au vizitat Pământul cândva în trecut – care este probabilitatea ca oamenii să fi fost martori ai acestei vizite? Pământul are 4,5 miliarde de ani. Primul om capabil să vorbească, astfel încât să fi putut să transmită mai departe un astfel de eveniment colosal, a apărut acum 100.000 de ani. Șansele ca extratereștrii să fi vizitat Pământul în timp ce oamenii erau aici să îi observe și să le povestească copiilor lor despre asta sunt de 4,5 miliarde împărțit la 100.000, sau de 1 în 45.000. Dacă o sută de nave spațiale extraterestre ar fi vizitat planeta noastră, șansele ca noi să știm asta astăzi ar fi de mai puțin de 0,25%.

Anca Stănescu

Related posts

Leave a Comment