Cea mai mare explozie meteorică după Chelyabinsk

Credem ca suntem indeajuns de prevazatori cand vine vorba despre obiectele spatiale ce ne pot lovi, dar planeta noastra este tinta a peste 90 de tone de materiale care vin din spatiu in fiecare zi, iar cateodata cele mai mari bucati ne scapa.

Cea mai mare explozie meteorica dupa cazul Chelyabinsk din 2013 s-a produs deasupra Oceanului Atlantic luna aceasta, si pentru ca a avut loc la o distanta de 1.000 km de coasta Braziliei, nimeni nu a vazut-o. Chiar daca nimeni nu a avut de suferit, evident, este ingrijorator faptul ca cei de la NASA au aflat de la Armata. Detonarea a avut loc la 30 km deasupra Oceanului Atlantic si a avut energia a 12.000 de tone de TNT.

„Odata ajunse la diametre de 20-50 de metri, exploziile unor asemenea impacturi le rivalizeaza pe cele nucleare. Din fericire, sunt foarte rare, mai putine decat cateva pe secol, statistic vorbind, dar ar fi frumos daca am sti ca se indreapta spre noi asemenea obiecte. Este greu de stiut ce am putea face, daca am vedea unul, dar, in acest moment, nu avem optiunea aceasta” – Phil Plait, astronom

Problema nu este ca nu am fost pregatiti pentru acest impact, mai ales ca a explodat la multi kilometri deasupra oceanului. Desi a fost cea mai mare explozie dupa Chelyabinsk, obiectul acesta a fost cu mult mai mic. Potrivit lui Plait, explozia din Rusia din februarie 2013 a avut o forta de 45.000 de tone de TNT, unda de soc ranind peste 1.000 de persoane.

Daca obiectul de acum ar fi explodat deasupra unei zone locuite, nu ar fi facut la fel de multe pagube. Acesta este farmecul atmosferei terestre. Ar fi putut fi de dimensiunea unei sufragerii ce s-ar fi indreptat spre noi cu viteza de 100 km/secunda, dar atmosfera noastra sparge astfel de obiecte in bucati mai mici, care ard pana sa atinga planeta sau le detoneaza pur si simplu, dar asta nu inseamna ca astfel de evenimente vor fi intotdeauna inofensive, asa cum putem observa din aceasta „cicatrice”.

Echipa NASA Near-Earth Object a devenit constienta de situatia de pe 6 februarie dupa ce armata americana a anuntat-o. Nu este prea clar cum a aflat armata de cele intamplate sau ce informatii detine in privinta evenimentului, pentru ca nu doreste ca noi sa stim ce anume supravegheau in zona, dar Plait crede ca datele ar fi fost colectate de un satelit, senzori seismici sau microfoane atmosferice.

„Le inteleg dorinta de a pastra tehnologia si capacitatile secrete. Ar fi frumos din punct de vedere stiintific sa intram in posesia acestor informatii, dar nu le publica, asa ca ne multumim cu ce ne-au dat.” – Phil Plait

Cu alte cuvinte, daca vrem sa facem lucruri stiintifice, suntem pe cont propriu. Din fericire, programul Near-Earth Object a primit fonduri foarte mari pentru a-si imbunatati metodele de detectie. Momentan, detectam doar 10% din astroizii de cel putin 140 metri diametru ce pot avea coliziuni cu Terra, dar astronomii nu sunt prea ingrjiorati.

„Toti asteroizii cu adevarat periculosi au sanse mai mici de 0.01% sa ne loveasca in urmatorii 100 de ani” – NASA

[sursa]