Stereo-BCosmos 

NASA restabilește contactul cu satelitul Stereo-B

Stereo-BPentru prima dată în aproape doi ani (de la 1 octombrie 2014), NASA a restabilit legătura cu un satelit științific ce se află pe partea opusă a Soarelui față de Pământ, anunță agenția pe 22 august.

Sateliții STEREO au fost destinați să funcționeze timp de doar doi ani, dar NASA a prelungit misiunea de mai multe ori, având în vedere performanțele sateliților și beneficiul științific oferit de capacitatea de a observa Soarele din unghiuri diferite. Pană în 2014, cei doi sateliți au plutit în derivă în partea opusă a soarelui față de Pământ, ceea ce înseamnă că interferența solară ar tăia comunicații timp de câteva luni.

Pierderea inițială a contactului a fost o consecință neintenționată a misiunii extinse a navei spațiale. STEREO-B este unul dintre sateliții gemeni ai misiunii “Solar and Terrestrial Relations Observatory” și a fost lansat împreună cu STEREO-A în 2006. STEREO-B, de asemenea denumit Behind, a fost plasat pe o orbită în jurul soarelui, lucru care a dus la deriva satelitului în spatele Terrei, în timp ce STEREO -A, numit și Ahead, a fost într-o orbită mai aproape de noi, care i-a permis să devieze înainte.

Citeste si  Gaurile negre ne pot distruge de la ani-lumina departare

În data de 1 octombrie 2014 echipa de control de la sol a testat „temporizatorul pierderii de comandă” al satelitului, care repornește computerul satelitului după trei zile fără contact cu solul, în anticiparea unei întreruperi de comunicații extinse. La sfârșitul testului, controlorii au primit doar un scurt și slab semnal de la satelit, înainte de a pierde contactul în întregime.

O analiză ulterioară a informațiilor primite de la STEREO-B înainte de a pierde legătura definitiv, arată că nava a pierdut controlul atitudinii, ca urmare a defecțiunii unității inerțiale de măsurare sau IMU, care spune satelitului dacă și cât de repede se rotește.

Este încă neclar dacă, sau când, STEREO-B, va fi capabil să-și reia operațiunile normale. STEREO-A, care nu a fost afectat de această problemă, a funcționat în mod normal de-a lungul întregii misiuni.

Raluca Stefanescu

[sursa][sursa][foto]

Similare

Leave a Comment