TeamIndusCosmos 

TeamIndus caută stagiar pentru misiunea către Lună

TeamIndus, compania din India aflată în cursa organizată de Google Lunar XPrize către Lună, caută un stagiar care să se alăture ehipei în această misiune.

Google Lunar XPrize este o competiție menită să stimuleze sectorul privat în dezvoltarea unei tehnologii mai puțin costisitoare în vederea explorării spațiale. Echipele înscrise concurează pentru a plasa pe Lună un vehicul fără echipaj uman, care să se deplaseze cel puțin 500 de metri de la locul de aselenizare și să transmită date înapoi pe Pământ.

TeamIndus, cea de a patra echipă calificată în finala acestei competiții, caută un stagiar (student sau recent absolvent) care să promoveze educația spațială și activitățile TeamIndus.

Stagiarii vor lucra de la distanță cu echipa TeamIndus, timp de 6 luni începând cu 15 iulie și până în 1 august 2017.

Citeste si  "Megastructura extraterestra" s-a reactivat

Printe activitățile pe care le vor desfășura se numără formarea de cluburi de discuții despre spațiu în comunitățile din care fac parte și participarea la seminarii online cu experți ai industriei spațiale.

Activitatea nu este plătită, însă stagiarii vor avea acces la evenimentele desfășurate în legătură cu misiunea către Lună și vor putea participa gratuit la toate workshop-urile și training-urile organizate de TeamIndus.

Aplicațiile sunt deschise până pe 9 iulie 2017.

Related posts

Leave a Comment