Verificarea telefonului îți poate afecta corpul și mintea

telefoane mobileSavanții încă încearcă să înțeleagă efectele negative pe care le au computerele minuaturizate, cunoscute și ca smartphone-uri, prezente în permanență în mâinile noastre, dar cercetările de până acum sugerează că aceste device-uri ne afectează atât postura cât și dispoziția.

Problema constă în faptul că de obicei ne aplecăm atunci când ne verificăm telefonul, asta dacă nu cumva obișnuiești să ții telefonul la nivelul ochilor. Asta înseamnă că ne forțăm gâtul cu 20 kg în plus. Pe măsură ce așa ceva se întâmplă, postura începe să semene cu cea adoptată de cei care suferă de depresie. Devine din ce în ce mai dificil de distins o persoană care își verifică telefonul și una depresivă ce-și privește picioarele.

Amy Cuddy a scris în New York Times că postura poate cauza stări emoționale negative dar că le și poate reflecta. Un studiu publicat anul acesta a arătat că persoanele care au fost forțate să se gârbovească au resimțit un efect negativ asupra dispoziției și a respectului de sine. Alt raport a arătat ca gârbovirea poate provoca pierderi de memorie, în timp ce o poziție corectă ne ajută să reținem o cantitate mai mare de informație.

Un test rapid realizat de Cuddy și un coleg de-al său de la Universitatea Harvard a demonstrat că persoanele care utilizează device-uri foarte mici sunt mai puțin motivate. Toate acestea indică spre un efect negativ pe care smartphone-urile îl pot avea asupra organismului nostru dar și asupra minții.

„Ironic, în timp ce mulți dintre noi petrec ore întregi în fața telefoanelor mobile pentru a mări productivitatea și eficiența, interacțiunea cu aceste obiecte, chiar și pe durate scurte, poate avea efectul opus. Postura fizică o influențează pe cea psihică.” – Amy Cuddy

Ea sugerează evitarea aplecării asupra ecranelor mici oricât de mult putem și să utilizăm ecrane mai mari. Ar fi indicate exercițiile fizice la nivelul gâtului, spatelui și umerilor.

Citeste si  Smartphone-ul afecteaza sperma?

Oamenii de știință încă explorează efectele pe care le au telefoanele mobile asupra noastră pe termen lung. iPhone-ul a fost lansat abia in 2007, dar există deja multe dovezi că aceste mici cutiuțe din plastic prezintă riscuri asupra sănătății noastre, dar și multe beneficii.

[sursa]