Video: Un meteor a luminat cerul orașului Detroit

Apariția unui obiect mare și foarte luminos deasupra orașului Detroit a fost semnalată în mai multe video-uri postate ieri seară pe platforme de socializare.

Postările au fost însoțite de declarații potrivit cărora explozia de lumină a fost urmată de sunete puternice și a zguduit câteva clădiri.

Video: Mike Austin

NASA a confirmat că este vorba despre un meteoroid care a intrat în atmosfera Pământului deasupra statului Michigan, cu o forță care a determinat un microseism.

Meteoroizii sunt obiecte cosmice de dimensiuni medii, care călătoresc prin Univers. Când traiectoria lor se intersectează cu cea a Pământului, aceștia intră în atmosferă cu viteze de câteva zeci de km/h, se aprind din cauza frecării cu aerul și se transformă în ceea ce noi numim meteori.

Citeste si  Meteorit ciudat descoperit de Curiosity pe Marte

Dacă un meteor nu arde complet în urma exploziei, iar o bucată din el ajunge pe suprafața planetei noastre, această bucată se numește meteorit.

NASA analizează informațiile referitoare la acest eveniment și va urmări traiectoria obiectului cosmic, pentru a identifica dacă vreun meteorit a aterizat pe Pământ.