asteroidCosmos Editorial 

Astăzi este Ziua Internațională a Asteroidului

Astăzi, 30 iunie, este Ziua Internațională a Asteroidului, eveniment ce atrage implicarea oamenilor la nivel global. NASA va marca această zi cu un program special transmis live online, în care va prezenta proiectele desfășurate de Biroul de Coordonare a Apărării Planetare – entitate responsabilă cu informarea și asistarea guvernului SUA în eventualitatea unui impact al unui asteroid cu Pământul.

Deși poate părea una dintre activitățile mai puțin spectaculoase, prin comparație cu alte misiuni desfășurate în prezent de agenție, programele prezentate astăzi de NASA vor demonstra progresul oamenilor de știință în a găsi, urmări și caracteriza asteroizi și comete aflate în apropierea orbitei Pământului, ce ar putea prezenta un pericol pentru planeta noastră.

Transmisiunea live a evenimentului de astăzi poate fi urmărită aici.

Însă această zi poate fi sărbătorită și offline. Potrivit site-ului Agenției Spațiale Române, în mai multe orașe din România, printre care Arad, Târgoviște, Oradea și Brașov, sunt organizate evenimente și observații astronomice. Și locuitorii din Cotnari vor putea participa la observații astronomice pe dealul Cătălina.

Citeste si  Supernovele au inceputuri diverse

În București, Institutul Astronomic al Academiei Române va susține o serie de prezentări, printre care și una despre cel mai mare impact cu un asteroid înregistrat în istoria documentată a planetei noastre, cel din Tunguska, Siberia, din dimineața zilei de 30 iunie 1908, eveniment ce a determinat data aleasă pentru Ziua Internațională a Asteroidului.

Prezentările de la Institutul Astronomic al Academiei Române vor fi urmate de observații astronomice, în măsura în care vremea va fi prielnică.

 

Related posts

Leave a Comment