Cazul ciudat al adolescentei care poate ”călători mental în timp”

Pentru majoritatea dintre noi, amintirile vieții sunt ca particulele de nisip, alunecând printre degete, oricât am încerca să le oprim. Însă pentru câțiva, evenimentele emoționale se lipesc ca niște pânze de păianjen, imposibil de desprins.

Un nou studiu de caz descrie o adolescentă – identificată drept TL – capabilă să își amintească un număr uluitor de evenimente personale.

Mai puțin de o sută de oameni din lume ar avea această tulburare, numită hipertimezie sau memorie autobiografică superioară (HSAM), documentată pentru prima oară abia în 2006. Cazul lui TL este prima evaluare amplă a felului în care indivizii cu această abilitate își amintesc evenimente din trecut și își imaginează evenimente personale din viitor.

Capacitatea ei extraordinară de a „călători în timp” cu mintea îi permite nu doar să retrăiască intens amintirile, ci și să „pre-experimenteze” ceea ce urmează să vină. Povestea ei ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine cum codifică, recuperează sau elimină creierul uman amintirile ce ne formează identitatea și continuitatea.

„La acești indivizi, cunoscuți ca hiperthymesici, amintirile sunt atent indexate după dată”, explică neuropsihologul Valentina La Corte, autoarea studiului de la Universitatea Paris Cité. „Unii pot descrie în detaliu ce au făcut pe 6 iulie 2002 și pot retrăi emoțiile și senzațiile acelei zile.”

Încă din copilărie, TL putea retrăi amintirile ca și cum ar fi fost prezentă simultan din mai multe unghiuri. La 8 ani le-a dezvăluit prietenilor săi această abilitate, dar a fost acuzată de minciună. Abia la 16 ani a povestit asta familiei, iar la 17 a decis să își facă povestea publică.

Testele au confirmat că nivelul de detaliu al amintirilor sale depășește norma, susținând diagnosticul de hipertimezie. Amintirile ei sunt „bogate în detalii contextuale și fenomenologice” și poartă un „sentiment puternic de retrăire”.

În plus, TL își poate proiecta viitorul, percepând evenimente încă netrăite ca pe experiențe deja consumate.

Poate cel mai fascinant este modul în care își „arhivează” memoria: faptele fără încărcătură emoțională sunt „amintiri negre”, greu de reținut. În schimb, amintirile personale, impregnate de emoții, sunt stocate într-o „cameră albă” mentală, uriașă, cu tavan jos, ca o bibliotecă. Fiecare moment al vieții are locul său, fiecare jucărie din copilărie are o etichetă cu nume, dată și proveniență.

Fotografiile de familie pot fi răsfoite în detaliu, iar cărțile preferate pot fi „luate de pe raft” pentru a fi recitite mental. Amintirile sunt aranjate cronologic, iar detaliile devin mai vagi odată cu trecerea timpului: zilele ultimei luni, lunile ultimilor doi ani, apoi doar anii pentru perioade mai vechi.

Evenimentele negative, imposibil de uitat, sunt încuiate într-un cufăr al camerei albe. Acolo se află, de pildă, moartea bunicului. Camerei principale i se adaugă și altele, create pentru a gestiona emoțiile: o „cameră de gheață” unde se liniștește când e furioasă, o cameră a „problemelor” unde se închide pentru concentrare, ori o încăpere plină de soldați, apărută după ce tatăl ei a plecat în cariera militară, asociată cu sentimentul de vină.

Studiul nu detaliază dificultățile acestei memorii neobișnuite, dar alte persoane cu HSAM au descris fluxul amintirilor drept „neîntrerupt, incontrolabil și automat”.

Pentru că există atât de puține cazuri, oamenii de știință au încă multe întrebări: cum afectează vârsta aceste abilități? Pot fi controlate acumulările de amintiri? „Totul rămâne de descoperit”, spune La Corte. „Se deschide o direcție de cercetare extrem de promițătoare.”

Studiul a fost publicat în Neurocase.

[sursa]