Are societatea nevoie de religie?

Prima criză spirituală a marcat și începutul unui lung șir de întrebări despre religie. Răspunsurile la o parte din ele le găsiți citind în continuare. 

M-am născut ortodoxă, ca (aproape) tot românul. Prima criză spirituală s-a petrecut în clasa a șasea, atunci când profesorul meu de religie bară preot nu reușea să-mi răspundă la anumite întrebări într-un mod satisfăcător și, colac peste pupăză, se comporta foarte necreștinesc. Am trecut la catolicism și am descoperit o confesiune infinit mai prietenoasă, mai orientată spre comunitate, mai puțin axată pe profit. Mi-am luat prima împărtășanie, am suferit un eșec lamentabil când am vrut să intru în cor (vocea mea ar face privighetorile să facă seppuku), am fost scout (cercetașă), am fost la fiecare slujbă de duminică. Pentru că am vrut, nu pentru că am fost târâtă. A doua criză spirituală a venit în clasa a noua, atunci când discrepanțele din Biblie, ideile învechite și faptul că, în sfârșit, puteam face o paralelă cu alte religii m-au determinat să fiu o agnostică convinsă. Sunt agnostică de frică, cred. Detest ideea că după moarte nu mai e nimic. Încă nu am îndeajuns curaj să fiu atee.

De atunci și până acum, mi-am pus foarte multe întrebări legate de religie. Cu cât aveam mai multe informații, cu atât mai multe întrebări apăreau. Cum ar fi:

Este oare religiozitatea corelată cu inteligența?

Aparent, nu am fost singura cu astfel de curiozități.
Aparent, nu am fost singura cu astfel de curiozități.

Da, cred cu tărie că sunt mai deșteaptă decât media pe economie. Este singura calitate pe care am auzit-o repetată de prieteni și „inamici” deopotrivă, deci am ajuns să cred că e adevărată. Toți prietenii mei sunt deștepți. Toți prietenii mei sunt atei sau agnostici.

Aparent, inteligența medie a unei țări este un factor de previziune puternic pentru religiozitate – spune un studiu realizat pe un lot cuprins din 137 de țări. O meta-analiză întărește rezultatele acestui studiu și merge mai departe, analizând „de ce”-ul: oamenii inteligenți sunt mai puțin probabil a se conforma, tind să adopte un stil analitic de gândire și au mai puțină nevoie de religie având un sistem etic intrinsec și nu impus. Aceste explicații se potrivesc cu experiența mea – eram adolescentă, deci destul de rebelă, gândirea analitică a transformat multe „adevăruri” în „povești” și am un sistem etic personal.

Dar, în mod sigur, nu este de ajuns. Eu am ajuns atât de deșteaptă din cauza a multipli factori – alimentație sănătoasă, educație cât cuprinde, o viață per global fericită. Deci,

Este oare religiozitatea corelată cu nivelul de educație?

Da și nu. De exemplu, un studiu pe populația Canadei arată cum creșterea nivelului de educație al populației a dus la o scădere a afilierii religioase. Pe de altă parte, contează foarte mult și contextul politic – o educație liberală scade religiozitatea și, paradoxal, crește toleranța (măsurată, de exemplu, prin anti-semitism). Dar educația aplicată în contexte totalitare sau în grupurile mici, cum ar fi cele de mormoni, crește religiozitatea, efect probabil datorat filtrului aplicat de biserică. În plus, contează durata de timp petrecută în mediu academic, nu neapărat a individului, ci a colectivității. Dar atunci, ce fel de societăți tind să fie mai religioase?

Citeste si  VIDEO: Banii pot cumpara fericirea, pana la un punct

Oare societățile sărace, care au o viață mizerabilă, au o mai mare nevoie de speranța că există ceva „mai bun”?

Da. Un Gallup Poll arată cum cele mai relgioase națiuni sunt și cele mai sărace. Iar un alt studiu arată că impactul religiei asupra bunăstării emoționale este mai mare pentru țările sărace. Cu toate acestea, societatea umanistă britanică avertizează că guvernele care se folosesc de religie pentru a liniști populația, de fapt maschează probleme reale existente în populație. Altfel spus, pe limba mea, religia este un tratament simptomatic, dar nu tratează boala ca atare.

Cei religioși vor argumenta că religia este foarte importantă nu numai pentru că „bucură” populația, dar o face mai bună. Dar oare este adevărat?

Oare religia se corelează cu violență mai mică la nivel micro și macro?

Istoric vorbind, dovezile arată că religia nu a fost o cauză majoră pentru război. Războaiele s-au purtat pentru cuceriri teritoriale sau ideologii iar genocidele pentru controlul populațional sau curățarea anumitor etnii.

Dar dacă ne uităm la nivelul unei societăți, mai multe lucrări arată cum țările religioase sunt și mai violente. S-au realizat corelații, de exemplu, cu ratele de omucideri, datând chiar și din 1971 – această lucrare explorează heterogenitatea ratelor de omucideri între statele americane și dovedește că statele mai religioase au fost mai violente. Acest fenomen este dovedit prin numeroasele alte studii care arată cum cele mai sigure orașe, cele mai sigure țări, cele mai sigure state sunt toate (foarte) secularizate.

Iar o lucrare sumarizează:

Corelațiile datelor arată că în aproape toate aspectele democrațiile foarte secularizate se bucură de rate joase de disfuncție socială.

De fapt, în această mare umbrelă intră tot: violențe de toate tipurile, ratele de divorț, fericirea la nivel populațional etc.

Deci, ca să recapitulăm:

O societate inteligentă, educată, stabilă, fericită, nu are nevoie de religie – nici pentru liniște sufletească și nici pentru compasul moral.