Planul oamenilor de stiinta de a inlocui pana in 2030 combustibilii fosili cu fuziunea nucleara

Ok, acum vorbim cu cartile pe masa: exista un plan!

Fuziunea nucleara ne promite energie curata. Este mecanismul ce se afla la baza Soarelui, in interiorul caruia doi atomi usori, in acest caz de hidrogen, fuzioneaza la temperaturi extrem de ridicate pentru a crea atomi mai grei, adica heliu, producand astfel o cantitate de energie. Principiul este simplu, dar, pentru ca tehnologia sa poata fi folosita la scara mai mare decat cea atomica, este nevoie de multa cercetare. Procesul ar genera cantitati uriase de energie dintr-o materie prima aproape inepuizabila si fara emisii de carbon.

Oamenii de stiinta canadieni spera sa poata construi o centrala de fuziune nucleara pana in 2030, dar au nevoie de investitii guvernamentale. Potrivit Fusion 2030, un raport realizat de Universitatea Alberta, Universitatea Saskatchewan si de mai multe companii, cercetatorii ar avea nevoie de aproximativ 96 milioane de dolari americani pentru a transforma visul fuziunii in realitate. Imediat ce prototipul va fi construit, companiile private vor juca un rol foarte important in distribuirea energiei.

Citeste si  A început cursa descoperirii noilor elemente

Pare prea frumos ca sa fie adevarat – o sursa de energie care poate fi extrasa din cel mai intalnit element pe Terra la costuri relativ mici si care nu dauneaza mediului, dar a sosit momentul sa gasim si sa investim in solutii care sa ne scoata din era combustibililor fosili.

[sursa]