Un nou Goldilocks al planetelor locuibile

Goldilocks este zona prielnica vietii dintr-un Sistem Solar, unde nu este nici prea cald nici prea rece pentru ca apa sa existe in forma lichida.

Potrivit unui cercetător de la Universitatea Yale, în căutarea de lumi locuibile trebuie să se facă loc unui al doilea Goldilocks.

Timp de decenii s-a considerat că factorul cheie pentru a stabili dacă o planetă poate susține viața a fost distanța dintre la soarele ei și aceasta. De exemplu, în sistemul nostru solar, Venus este prea aproape de Soare, iar Marte este prea departe, doar Terra aflându-se la distanța potrivită. Această distanță reprezintă „zona circumstelară locuibilă” sau zona Goldilocks.

De asemenea, s-a crezut că planetele au fost capabile să-și autoregleze temperatura internă prin mantaua de convecție – acea zonă din interiorul Pământului în care rocile se mișcă datorită diferențelor de temperatură dintre partea ei superioară, mai rece, și cea inferioară, mai fierbinte, ceea ce a condus la concluzia că o planetă își putea începe viața indiferent de temperatura sa inițială deoarece, cu timpul, s-ar ajunge la temperatura potrivită dezvoltării ei.

Un nou studiu, apărut în revista Science Advances în data de 19 august sugerează că amplasarea unei planete în zona locuibilă este necesară dar nu este suficientă pentru a susține viața. Mai este necesar ca planeta să-și înceapă viața și cu o temperatură internă potrivită.

„Dacă veți aduna toate tipurile de date științifice privitoare la modul în care Terra a evoluat în ultimele miliarde de ani și veți încerca să trageți o concluzie, vă veți da seama că mantaua de convecție este, mai degrabă indiferentă față de temperatura internă a planetei”, a declarat Jun Korenaga, profesor de geologie și geofizică la Yale, autorul studiului. Korenaga prezintă un cadru teoretic general care explică modul de auto-reglare al mantalei de convecție și sugerează că este puțin probabil ca acesta să existe la planetele similare Terrei.

„Lipsa mecanismului de auto-reglare are implicații enorme pentru potențialul locuibil al planetei”, a spus Korenaga. „Studiile privind formarea planetelor sugerează că planetele formate precum Terra, din multiple coliziuni cu meteoriți giganți, pot duce la rezultate foarte diversificate. O astfel de diversitate de dimensiuni și temperaturi interne planetare nu ar împiedica evoluția acestora în cazul în care ar exista această auto-reglare prin mantaua de convecție. Dar ceea ce avem pe această planetă, cum ar fi oceanele și continentele, nu ar exista dacă temperatura internă a Terrei nu ar fi fost de la început într-un anumit interval clar, iar acest lucru înseamnă că, la începutul istoriei, Terra nu putea fi, conform teoriei, ori prea caldă ori prea rece.”

Institutul de Astrobiologie al NASA a sprijinit această cercetare. Korenaga este investigator al echipei NASA „Pământuri Alternative”, organizată pentru a înțelege modul în care Terra a menținut o biosferă persistentă în cea mai mare parte a istoriei sale, modul în care biosfera se manifestă în „biosemnături” la o scară planetară și modul în care reconstruirea istoriei Terrei poate ajuta la căutarea vieții în interiorul și în afara sistemului nostru solar.

Ștefan Chirilean

[sursa]