Hey, Jeff Bezos, privește pământul!

Articolul I, paragraful 2, din Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea și folosirea spațiului extraatmosferic (pe scurt – tratatul spațiului cosmic), prevede că ”spațiul extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cerești, poate fi explorat și folosit în mod liber de către toate statele fără nici o discriminare, în condiții de egalitate și în conformitate cu dreptul internațional, toate regiunile corpurilor cerești trebuind să fie liber accesibile.”

Tratatul are în total doar 17 articole și este redactat în 1967, cu doi ani înainte ca primul om să ajungă pe lună. În general, scopul tratatului este să asigure folosirea în scopuri pașnice a spațiului, să interzică orice activități militare și să seteze cadrul colaborării între state pentru misiunile ce se desfășoară acolo.

În scopuri pașnice, conform înțelegerii acestui tratat, a călătorit și Richard Branson săptămâna trecută în spațiu. Și tot în scopuri pașnice plănuiește să se lanseze astăzi și Jeff Bezos.

În urma călătoriei lui Branson, care a ajuns la 80 de km deasupra Pământului, s-au stârnit discuții legate de faptul că atingerea acestei altitudini nu s-ar califica drept o călătorie în spațiu. Limita spațiului ar începe de fapt la 100 de km, altitudine la care va ajunge astăzi Jeff Bezos.

Tratatul despre care vorbeam mai sus nu stabilește o limită de la care se termină spațiul aerian al unei țări și începe spațiul cosmic. Așa că deocamdată, limita de la care spațiul începe este mai degrabă dată de observații științifice, nu de convenții între state. Oamenii de știință spun că spațiul începe la acel punct unde forțele dinamice orbitale devin mai importante decât forțele aerodinamice.

În 1950, fizicianul Theodore von Karman a determinat această limită ca fiind la aproape 80 de km deasupra nivelului mării. Această delimitare, care a primit numele de linia Karman, este o linie imaginară și nu este folosită uniform. De exemplu, Forțele Aeriene Americane acordă statut de astronauți persoanelor care zboară peste limita de 80 de km altitudine, limită pe care o agreează în general și NASA. În același timp, NASA Mission Control plasează limita spațială la peste 120 de km altitudine, pentru că de acolo atracția atmosferică devine observabilă. Totuși, nu există o altitudine unică la care un satelit poate să rămână stabil pe orbită, acest fapt depinzând de tipul satelitului și de traiectoria lui orbitală.

Statele nu au avut neapărat un interes să definească concret această linie de unde începe spațiul. Asta ar însemna să recunoască faptul că de la un anumit punct încolo se termină spațiul lor aerian și începe spațiul cosmic, care este al nostru, al tuturor, așa cum spune tratatul spațiului cosmic. Așa că interesul pentru un astfel de proces a fost minim. Această nouă ”cursă spațială” ar putea schimba lucrurile, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori atunci când niște oameni cu mulți bani mai găsesc încă un ”spațiu” din care pot genera profit.

Pentru Richard Branson și Jeff Bezos, această limită a spațiului nu reprezintă un fapt științific, ci un avantaj comercial. Blue Origin își promovează zborurile la bordul navei New Shepard folosind și acest avantaj pe care îl deține asupra zborurilor oferite de Virgin Galactic. ”Pentru 96% din populația lumii, spațiul începe la 100 km înălțime, la linia Karman recunoscută la nivel internațional”, spune reclama postată de Blue Origin pe Twitter cu două zile înainte de lansarea în spațiu a lui Richard Branson.

Dar poate că odată cu aceste discuții despre limita spațiului, purtăm mai serios și alte discuții despre toată activitatea care se petrece astăzi pe orbita planetei noastre, activitate care probabil că exista doar în imaginație atunci când tratatul spațiului cosmic a fost redactat.

Similar multor acte normative, idei sau teorii care au fost gândite cu mult înainte de realitatea din prezent, când realitatea era cu totul alta, și legislația spațială are multe lacune. De exemplu, nu există niciun act normativ care să reglementeze impactul sateliților pe cerul nopții și poluarea vizuală pe care o generează și care afectează observațiile astronomice. Există în prezent aproape 2000 de sateliți Starlink care orbitează Pământul, cu scopul de a furniza internet. Când tratatul despre care vorbeam mai sus a fost redactat, în 1967, internetul nici nu exista.

Compania lui Richard Branson, Virgin Galactic, plănuiește să ofere 400 de zboruri pe an celor care își vor permite să plătească un bilet de 250.000 de dolari. Un singur astfel de zbor va genera 1,2 tone de emisii de dioxid de carbon.

Inspirat de ”marile perspective care se deschid în fața omenirii ca rezultat al pătrunderii omului în spațiul extraatmosferic”, tratatul prevede că ”explorarea și folosirea spațiului extraatmosferic ar trebui să se facă spre binele tuturor popoarelor, indiferent de gradul dezvoltării lor economice sau științifice”. Separat de toată discuția tehnică despre atingerea limitei spațiului, ar fi interesant de urmărit cum explorarea spațiului de către acești doi oameni se va face spre binele tuturor.

Jeff Bezos este cel mai bogat om de pe Pământ. În 2021, averea lui este estimată la peste 200 de miliarde de dolari. Potrivit International Food Policy Research Institute, ar fi nevoie de 11 miliarde de dolari pe an pentru a pune capăt foametei globale. Există o pagină de Twitter care se numește ”Has Jeff Bezos Decided To End World Hunger?”. În fiecare zi, răspunsul este ”nu”. Condițiile grele de muncă în depozitele Amazon au făcut înconjurul știrilor în ultimii ani.

Ar fi frumos ca zborul de azi, indiferent de altitudinea lui și de depășirea sau nu a limitei Karman, să îi ofere lui Jeff Bezos the overview effect – acel impact emoțional pe care îl are faptul de a privi planeta din afara ei, de undeva ”de sus”, care le schimbă astronauților în mod profund perspectiva asupra lumii și a vieții pe Pământ.