VIDEO: Un neurolog explica de ce multi cred in Teoria Conspiratiei

Cu ocazia pandemiei, am avut parte de un val conspirationist in plasa caruia au picat extraordinar de multi oameni. In timp ce multe teorii sunt de-a dreptul ridicole si amuzante, multi cred in acestea si le iau drept adevaruri.

Comunitatea anti-vaxxerilor a inceput atacurile impotriva vaccinului anti-covid-19. Membrii acestei comunitati sustin ca vaccinul a fost facut in graba, ca ar contine substante daunatoare si ca ar modifica ADN-ul. Desi aceste informatii au fost infirmate de experti, curentul de opinie rezista. Unii sustin ca virusul in sine nu exista, unii crezand ca este cauzat de radiatiile 5G, dovedind o crasa neintelegere a fizicii si biologiei. Aceste puncte de vedere au consecinte palpabile in lumea reala. Sa ne amintim de stalpii de telecomunicatii incendiati. Credinta in conspiratia 5G a avut efecte negative si asupra celor care cred in ea, iar aici ne referim la cei care au cumparat tot felul de gadget-uri menite sa blocheze semnalul Wi-Fi din propriile locuinte pentru a se proteja.

Chiar si asa, acestea nu sunt cele mai aberante teorii ale conspiratiei. Adeptii cred ca urma de vapori lasata de avioanele comerciale la mare altitudine este de fapt un „chemtrail” de substante nocive aruncate in mod deliberat asupra populatiei. Multi au confundat avioanele cu OZN-uri. Sa nu uitam de teoria conform careia Vaticanul musamalizeaza existenta gigantilor.

Asadar, intr-o lume aruncata in haos, de ce sunt oamenii atat de nerabdatori sa creada in fantasmagorii care aduc si mai multa nesiguranta in societate? Neurologul Shannon Odell explica:

Creierul uman este configurat astfel incat sa vada tipare pentru a supravietui. Acestea ne pot salva viata. Procesarea tiparelor a devenit mult mai sofisticata dupa dezvoltarea cortexului cerebral, mai exact a cortexului prefrontal si a regiunilor care se ocupa de procesarea vizuala. Pe masura ce a evoluat, creierul a devenit atat de eficient in a gasi tipare incat, uneori, le gaseste si acolo unde nu exista legatura intre informatii – Shannon Odell

Odell continua prin examinarea motivului pentru care multi sunt susceptibili in a crede astfel de teorii mai mult decat altii:

Cei care cred in teoriile conspiratiei au creierul predispus la perceptii iluzorii ale tiparelor, adica gasesc legaturi acolo unde acestea nu exista. Motivul ar fi dopamina. Cei cu niveluri ridicate de dopamina sunt predispusi sa creada in teorii ale conspiratiei – Shannon Odell

Vremurile infricosatoare in care traim ar putea fi cauzate de aceste teorii ale conspiratiei.

Senzatia de izolare si neputinta pot determina o persoana sa caute ordine in haos, iar asta inseamna de multe ori ca va gasi tipare acolo unde acestea nu exista. Ajutorarea acestor oameni, incurajandu-i si fiindu-le alaturi pentru a-i determina sa actioneze in vietile lor personale, ar putea reduce sentimentul de neputinta, iar asta ar duce la scaderea numarului adeptilor teoriilor conspiratiei – Shannon Odell

[sursa: Neuroscientist Explains Why Some People Are More Prone To Believing Conspiracies | IFLScience]