Foto: Pământul și Luna fotografiate de OSIRIS-REx
În 1990, pe 14 februarie, aflată la 6 miliarde de kilometri distanță de Pământ, sonda spațială Voyager 1 și-a întors pentru ultima dată ”privirea” către locul din care plecase cu 13 ani înainte și a captat celebra fotografie în care planeta noastră apare ca un mic punct cuprins de imensitatea spațiului cosmic – The Pale Blue Dot. Fără a avea o valoare științifică foarte mare, imaginea de mai jos este evocatoare pentru locul nostru în Univers.
Probabil intenționat, ca să marcheze într-un mod contrastant această zi în care planeta noastră a fost văzută ca un palid punct albastru, NASA a publicat ieri poza de mai jos, cu sistemul Pământ-Lună, unde Pământul este cel mai strălucitor punct, aflat în centrul imaginii, iar în dreapta lui se află satelitul nostru natural.
În colțul din stânga sus al fotografiei, se poate observa roiul stelar Pleiadele, ușor vizibil cu ochiul liber în această perioadă în emisfera noastră.
Imaginea a fost captată de sonda spațială OSIRIS-Rex, de la o distanță de 63,6 milioane de km, în timp ce se deplasa cu 8,5 km/s.
Știe întotdeauna când trece Stația Spațială Internațională deasupra Bucureștiului (pentru că primește mail de la NASA).