Pata rosie de pe Charon

Sa revenim putin la astronomie. Este mare, este rosie si ne aminteste de Lord of The Rings, spun oamenii de stiinta. A fost poreclita Mordor Macula. Acum, noile dovezi au confirmat ce naiba este pata aceasta rosie-maronie de pe Charon, unul dintre satelitii lui Pluto si pare ca cineva a fost prins cu mâța-n sac, sau, ma rog, cu metanul in sac…

Cu un diametru la jumatate fata de Pluto, Charon este cel mai mare satelit al planetei pitice. Cand sonda New Horizons a NASA a trecut pe langa Pluto, a facut cateva fotografii la rezolutie mare si satelitului Charon. Asa am putut observa relieful ciudat de pe acest obiect indepartat dominat de apa inghetata, munti, canioane, alunecari de teren si o pata uriasa pe toata suprafata Polului Nord.

Cercetatorii au crezut ca s-a format din reziduri fine de compusi organici produsi de gaze care au fost catalizate de eruptii de radiatii ultraviolete si particule incarcate electric de la Soare. Dar ipoteza aceasta avea o mare problema – Pluto are gaze, nu Charon. Poate Charon fura gaze de la Pluto?

Un nou model surprins de New Horizons a confirmat ceea ce incercau oamenii de stiinta sa demonstreze in ultimele 12 luni – un lant de evenimente.

Asadar.

Fiind o planeta pitica, Pluto se chinuie sa isi tina atmosfera aproape, iar cand este lovit de vanturi solare, gravitatia lui este mult prea slaba pentru a tine gazele la un loc. Asta inseamna ca mari cantitati de metan parasesc Pluto si se duc pe Charon si, desi gravitatia lui Charon este de asemenea foarte mica, satelitul poate retine cam 2.5% din cantitatea primita.

„Particulele se comporta ca intr-o exosfera, urmand traiectorii balistice. Exceptie face Polul Nord, unde particulele se lovesc de gheata. Polul Nord este absurd de rece, asa ca metanul nu poate ricosa in modul in care ar face-o de oriunde pe Charon. Este prins ca intr-o capcana foarte rece” – Grey Ellis

Ai crede ca am explicat pata rosie-maronie de pe Charon. Nu, chiar. Metanul nu poate fi responsabil intru totul de acest fenomen.

Atunci cand vine primavara si satelitul se incalzeste, metanul ar trebui sa se transforme la loc in gaz, dar nu se intampla astfel. Pe masura ce radiatia ultravioleta de la Soare loveste Polul Nord, reactioneaza cu metanul de la suprafata, transformand hidrogenul in moleculele mai grele denumite radicali metilici. Pentru ca acestia sunt mai reactivi decat metanul, reactioneaza la nesfarsit pentru a produce hidrocarburi din ce in ce mai mari si mai grele la Pol.

Daca le dai destul timp, fragmentele acestea se vor recombina pentru a crea macromolecule, totul fiind conectat intr-un haos general.

Fenomenul este extrem de interesant pentru ca nu am mai vazut o situatie similara in care o planeta isi influenteaza atat de mult satelitul, in afara atractiei gravitationala. Aici, Pluto coloreaza Polul Nord al lui Charon. Poetic.

Petru Stratulat

[sursa]