Pericolul invizibil al deșeurilor spațiale

De la începutul acestui an, astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale au evitat cu succes trei potențiale coliziuni cu deșeuri spațiale. La sfârșitul lunii septembrie, ISS a trecut printr-o operațiune de modificare a altitudinii pentru a evita orbita unui obiect necunoscut, estimat să se apropie la o distanță de 1,39 km.

Problema deșeurilor spațiale este una tot mai acută, și nu doar din perspectiva unei potențiale coliziuni cu ISS, ci și din perspectiva viitoarelor misiuni cu sau fără echipaj uman. Spațiul devine un loc tot mai aglomerat pe măsură ce sateliții mai multor state și companii private ajung pe orbită, fără niciun plan cu privire la soarta lor odată ce ies din funcțiune. Nu există legislație internațională care să prevadă curățarea spațiului de deșeuri.

Din 1957 și până în prezent, omenirea a trimis aproape 10.000 de sateliți în spațiu, dintre care doar 2.300 mai sunt în funcțiune, potrivit datelor Agenției Spațiale Europene valabile pentru februarie 2020. Orice obiect nefuncțional din spațiu este denumit deșeu spațial. Sateliților nefuncționali li s-au alăturat de-a lungul timpului diverse obiecte scăpate de astronauți în timpul activităților extravehiculare și, din 2018, o Tesla roșie, a cărei lansare am urmărit-o cu toții. Însă s-ar putea ca entuziasmul de moment al unei astfel de lansări să fie umbrit de pericolul pe care astfel de obiecte le prezintă pentru astronauți și pentru misiunile fără echipaj uman deopotrivă.

Orbita joasă a Pământului conține milioane de bucăți de deșeuri. Deșeurile spațiale sunt catalogate în funcție de mărimea lor. Potrivit ESA, există 34.000 de obiecte mai mari de 10 cm, 900.000 de obiecte între 1 cm și 10 cm și 128.000.000 de obiecte între 1mm și 1 cm. Dintre toate acestea doar 22.000 de obiecte sunt ținute sub observație.

Puteți vedea aici în timp real toate obiectele, funcționale și nefuncționale, aflate pe orbita Pământului. Imaginea nu seamănă deloc cu cerul pe care îl privim în așteptarea Perseidelor.

Chiar dacă ar putea părea inofensiv raportat la dimensiunile cosmice, un obiect de mărimea unui șurub ar avea puterea să afecteze un satelit funcțional sau o navă spațială din cauza vitezei foarte mari cu care acesta circulă prin spațiu.

Unul dintre astrofizicienii de la NASA, Don Kessler, atrage de ani de zile atenția specialiștilor cu privire la faptul că o singură coliziune între două deșeuri spațiale ar putea genera un dezastru în spațiu. O coliziune ar putea sparge un satelit în bucăți, care la rândul lor să impacteze alte deșeuri spațiale, într-un efect de domino care odată început nu ar putea fi oprit. Această ipoteză teoretică a devenit cunoscută sub numele de sindromul Kessler. Cel mai rău scenariu prefigurat de Don Kessler este acela al unei cascade de coliziuni care ar putea distruge sateliții funcționali pe care omenirea se bazează tot mai mult în viața de zi cu zi, cum sunt cei pe care îi folosim pentru sistemele de comunicație. Într-o aglomerare tot mai mare de bucăți de deșeuri spațiale generate de coliziuni repetate, instrumentele științifice cu care studiem schimbările climatice ar deveni imposibil de operat.

Ca în cazul tuturor problemelor invizibile cu ochiul liber și al căror efect nu se simte pe termen scurt, cel mai des invocat argument pentru lipsa unei acțiuni este costul ridicat al curățării spațiului. Însă oricât de mare ar fi costul prevenției, costul unei intervenții târzii va fi mult mai mare.