Philae a fost găsit!

PhilaeCu mai puțin de o lună înainte de încheierea misiunii, camera de înaltă rezoluție a sondei Rosetta a dezvăluit sonda Philae prins într-un crater întunecos pe cometa 67P / Churyumov-Gerasimenko.

Imaginile au fost obținute pe 2 septembrie de camera OSIRIS aflată la bord, ca urmare a orbitării la o altitudine de 2,7 km față de suprafața cometei și arată în mod clar corpul principal al lander-ului, impreună cu două dintre cele trei picioare.

„Cu doar o lună înainte de terminarea misiunii Rosetta, suntem atât de fericiți să avem în sfârșit imagini cu Philae, și astfel de detaliat”, declară Cecilia Tubiana membră a echipei ce s-a ocupat de dezvoltarea camerei OSIRIS, prima persoană care a văzut imaginile venite de la Rosetta.

PhilaePhilae a fost văzut pentru ultima oară când a aterizat pentru prima dată pe Agilkia, a ricoșat și apoi a zburat timp de incă două ore înainte de a ajunge într-un loc numit mai târziu Abydos, pe lobul mai mic al cometei.

Citeste si  Top 10 evenimente spațiale ale lui 2015

Cu toate acestea, pană în prezent, locația exactă nu era cunoscută. Datele radio au redus locația posibilă la o zonă care acoperă câțiva zeci de metri, dar Philae nu a putut fi identificat cu exactitate din cauza slabei rezoluții a imaginilor realizate la altitudini mari.

Descoperirea vine la mai puțin de o lună înainte ca Rosetta să coboare pe suprafața cometei. La data de 30 septembrie, satelitul va fi trimis într-o ultimă misiune de a investiga cometa de aproape, inclusiv regiunea Ma’at, care se speră că va dezvălui secretele structurii interioare a obiectului.

Raluca Ștefănescu

[sursa][foto]