Povestea florilor crescute în spațiu de Scott Kelly

Pe 16 ianuarie 2016, Scott Kelly a postat pe rețelele sociale o poză cu prima floare crescută de el în spațiu – o zinnia (sau cârciumăreasă, în română), poză ce a generat enorm de mult entuziasm. Însă ce nu a fost suficient de mult scos în evidență la acel moment este contribuția decisivă a lui Scott Kelly la succesul acestui experiment.

Deși fuseseră plantate cu un an înainte, plantele nu înfloriseră niciodată până atunci, pentru că astronautul ce se confrunta în mod direct cu o situație de rezolvat trebuia să aștepte și să respecte instrucțiunile unor oameni care vorbeau doar cu hârtii în față. S-a intâmplat în spațiu, dar sună destul de pământesc, nu?

Am terminat recent de citit cartea lui Scott Kelly despre anul petrecut în spațiu – ”Endurance. A Year in Space, a Lifetime of Discovery”, în care astronautul descrie cum florile erau adesea pe punctul de a se usca complet, le cădeau frunzele sau făceau mucegai: ”Fac poze plantelor și le trimit oamenilor de știință de pe Pământ, care, după ce le privesc și se consultă între ei, imi trimit instrucțiuni – de obicei să le ud sau să nu le ud. Dar întârzierea în comunicare înseamnă că până primesc instrucțiunile, lucrurile au mers prea departe într-o direcție sau în alta. Până mi se spune să nu le ud, plantele sunt inundate sau au mucegai pe frunze și rădăcini. Până mi se spune să le ud, sunt deshidratate și pe punctul de muri. Este frustrant să crești o formă de viață aici și să o privești chinuindu-se, fără să poți să ai grijă cum trebuie de ea. […]

Transmit că vreau să preiau eu procesul decizional cu privire la momentul oportun în care să ud florile. Poate suna ca o decizie măruntă, însă pentru NASA este ceva uriaș. […]

Este greu de descris ce simt când văd florile revenindu-și, când înainte erau pe punctul de a muri.”

Înainte să cultive această floare, astronauții de pe ISS au cultivat cu succes salată. Aceste experimente pregătesc terenul pentru momentul în care astronauții vor putea să cultive roșii în spațiu. Tot în cartea despre experiența de un an pe ISS, Scott Kelly afirmă că ”dacă un echipaj o să călătorească spre Marte, o să aibă nevoie de mâncare proaspătă și nu va avea acces la misiuni de reaprovizionare așa cum avem noi pe stația spațială. […]

Pentru mine, succesul acestui experiment este un exemplu foarte bun că membrii unui echipaj în drum spre Marte vor trebui să aibă autonomie în decizii.”