Cum stim ca nu traim intr-o simulare computerizata?

Sa speculam: in acest moment nu esti unde crezi ca esti. De fapt, ai fi subiectul unui experiment stiintific ce este condus de un geniu malefic. Creierul ti-a fost extras din corp si este tinut in viata de o gama larga de nutrienti pe o masa dintr-un laborator. Terminatiile tale nervoase sunt conectate la un supercomputer care iti ofera toate senzatiile vietii cotidiene. Din acest motiv, ai impresia ca traiesti o viata normala.

Inca existi? Inca esti „tu”? Este aceasta lume cum o stii tu doar o creatie imaginara sau o iluzie construita de acel geniu malefic? Suna a scenariu de cosmar, dar cum poti fi sigur ca nu este si adevarat? Poti demonstra ca nu esti un creier pe o masa de laborator?

Filosoful Hilary Putnam a propus aceasta versiune faimoasa intr-un experiment in cartea din 1981 intitulata Reason, Truth and History, dar este, de fapt, o versiune adusa la azi a celei scrise de filosoful Rene Descartes in 1641, Meditations on First Philosophy.

Aceste exercitii de gandire sunt nelinistitoare, dar contribuie la un „bine” dincolo de noi. Sunt utilizate de filosofi pentru a investiga ce crezuri sunt adevarate si ce fel de cunoastere avem despre noi si lumea inconjuratoare.

Descartes a crezut ca cea mai buna metoda de a face asta ar fi sa ne indoim de tot si toate si sa construim Cunoasterea de acolo. Utilizand aceasta abordare sceptica, a sustinut ca doar un miez de certitudine totala ar putea servi drept fundatie pentru Cunoastere.

Exercitiul de imaginatie cu creierul pe masa unui laborator a fost ecranizat in The Matrix si Inception. Prin vizionarea lor, telespectatorul intra imaginativ intr-o lume fictiva si in totala siguranta poate explora ideile filosofice. De exemplu, in Matrix ne identificam cu Neo, care descopera ca lumea obisnuita este o simulare computerizata si ca organismul sau atrofiat se afla undeva suspendat intr-un tanc plin cu lichid care il tine in viata.

Chiar daca nu putem fi absolut siguri de lumea exterioara, ca ar fi asa cum o percepem, Descartes ne arunca o farama de speranta. Putem fi siguri ca noi existam prin simplul fapt ca, de fiecare data cand punem asta la indoiala, exista un „eu” care se indoieste. Consolarea aceasta este rezumata in cogito ergo sum, adica „Gandesc, deci exist.”

Asadar, da, ai putea fi un creier pe masa unui laborator, iar experienta ta de viata ar putea fi o simulare computerizata programata de un geniu malefic, dar stai linistit. Macar gandesti.

[sursa]