Planeta pitică Ceres ar fi fost prielnică vieții

Ceres, cel mai mare obiect din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter, a fost mult timp privit ca o relicvă înghețată a sistemului solar timpuriu — tăcut, lipsit de atmosferă și de viață. Însă noi cercetări sugerează că, în urmă cu miliarde de ani, această planetă pitică ar fi putut avea ingredientele necesare pentru a susține viața microbiană.

Un studiu bazat pe datele sondei Dawn a NASA deschide acum discuția despre reevaluarea potențialului de habitabilitate al altor corpuri mici și înghețate din sistemul solar. Dacă Ceres a fost vreodată locuibil, fereastra sa s-a închis probabil cu miliarde de ani în urmă. Astăzi, suprafața este amar de rece, iar majoritatea apei subterane s-a solidificat într-un strat gros de gheață, cu urme rămase sub formă de saramură prinsă dedesubt.

Totuși, datele trimise de Dawn au dezvăluit indicii ale unui trecut mult mai dinamic. Zonele strălucitoare de pe suprafață s-au dovedit a fi depozite de săruri, lăsate de lichide saline care au urcat cândva din adâncuri. Mai mult, molecule organice descoperite în solul lui Ceres indică faptul că ingredientele pentru viață existau acolo. Până recent însă, lipsea o piesă importantă: sursa de energie necesară pentru a hrăni viața.

Ceres este mic după standardele planetare — doar 960 de kilometri diametru, cam o treime din lățimea Lunii. Spre deosebire de sateliții înghețați ai lui Jupiter și Saturn, precum Europa sau Enceladus, care sunt menținuți activi de forțele gravitaționale ale planetelor gigante, Ceres nu are o astfel de sursă externă de energie.

Noul studiu umple această lacună. Modelele computerizate arată că, între 2,5 și 4 miliarde de ani în urmă, dezintegrarea radioactivă din nucleul stâncos al lui Ceres ar fi putut genera suficientă căldură pentru a întreține activitate hidrotermală. Apa care circula prin interior ar fi reacționat cu roca încinsă, transportând gaze și minerale într-un ocean global și creând „hrană chimică” pentru microbi — asemănător izvoarelor hidrotermale de pe fundul oceanului terestru, acolo unde viața prosperă chiar și în absența luminii solare.

„Pe Pământ, atunci când apa fierbinte din adâncuri se amestecă cu oceanul, rezultatul este adesea un festin pentru microbi”, explică Samuel Courville, cercetător la Arizona State University și autor principal al studiului. „Ar putea fi extrem de important dacă am putea determina dacă oceanul lui Ceres a avut un aport de fluide hidrotermale în trecut.”

Chiar dacă viața nu a prins niciodată rădăcini pe Ceres, descoperirea extinde gama de medii considerate potențial locuibile. Spre deosebire de „lumile oceanice” încălzite de mareele planetelor gigante, Ceres oferă un caz mai simplu, dar revelator, despre cum evoluează corpurile mici și înghețate. Cum multe obiecte din sistemul solar au dimensiuni similare, ele ar fi putut reprezenta un tip comun de mediu locuibil în zorii sistemului nostru.

Studiul arată și către alte posibile candidate: lumi înghețate de mărimea lui Ceres, inclusiv unele luni ale lui Uranus și Saturn, care ar fi urmat trasee evolutive comparabile și ar fi putut găzdui oceane temporare capabile să susțină viața, înainte să înghețe complet.

Cercetarea despre habitabilitatea trecută a lui Ceres a fost publicată pe 20 august în Science Advances.

[sursa]