Cercetare în România: „Nu e grav că tinerii pleacă din ţară. Problema e că sunt foarte puţini cei care revin”
„Tinerii au plecat dintotdeauna, din ’90 până în prezent. Nu e grav deloc: e foarte bine. Problema e că sunt foarte puțini cei care decid să revină, să-și construiască o carieră de cercetare în România”, spune dr. Dragoş Ciuparu, fost preşedinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. De profesie inginer-chimist, a ales să revină în România după şapte ani de muncă la Yale University, punând bazele celui mai important proiect ştiinţific de la noi: Laserul de la Măgurele. Invitat în ediţia specială din 9 ianuarie a emisiunii Sound of Science, dr. Dragoş Ciuparu a vorbit despre viitorul ELI-NP, şansele proiectului de a atrage un Premiu Nobel, despre banii pe care îi merită cercetarea de aici şi diferenţele implicite dintre costul unui iPhone şi al unui… tractor.
Sorin Badea: Văd că aveți cinci brevete obținute în SUA. Despre ce brevete e vorba?
Dr. Dragoș Ciuparu: Se referă la sinteza nanotuburilor de carbon și nanotuburilor de bor, precum și a anumitor materiale cu proprietăți speciale care, la nivelul anului 2005, încă nu fuseseră bine caracterizate din punct de vedere al fabricației.
O injecţie cu sânge proaspăt, necesară
Sorin Badea: Ați fost președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. Cum arată cercetarea românească din interior?
Dr. Dragoș Ciuparu: Cercetarea românească are o caracteristică eterogenă. Sunt domenii care merg bine și altele care nu. Sunt domenii acoperite foarte bine cu specialiști, cu oameni performanți, competitivi la nivel internațional, și zone cu cei care au rămas să facă cercetare, în vârstă, plafonați, care cu certitudine ar necesita o injecție cu sânge proaspăt. Se poate vorbi foarte mult despre cercetarea românească.
Sorin Badea: Tinerii pleacă pentru că afară sunt mai multe posibilități sau… nu.
Dr. Dragoș Ciuparu: Tinerii au plecat dintotdeauna, din ’90 până în prezent. Nu e grav deloc. E foarte bine. Problema e că sunt foarte puțini cei care decid să revină, să-și construiască o carieră de cercetare în România. Aici cred că este datoria statului să facă ceva pentru a crea în România o atmosferă propice cercetării, stimulativă pentru tineri, în care ei să vadă oportunități de dezvoltare a carierei profesionale comparabile cu Polonia, Slovenia, Estonia măcar, țări care au luat startul odată cu noi în dezvoltarea sau reașezarea cercetării din țările respective.
Cercetare privată versus cercetare de stat = diferenţa dintre costul unui iPhone şi al unui tractor
Petru Stratulat: Cum vedeți cercetarea privată și pe cea de stat și care credeți că ar fi mai productivă?
Dr. Dragoș Ciuparu: În general, cea privată se desfășoară exclusiv în zona cercetării aplicative, iar acolo lucrurile sunt foarte clare – trebuie să fie profitabilă în primul rând. Rezultatele trebuie să se vadă imediat și să poată fi valorificate în bani. În cea finanțată de instituții de cercetare fundamentală, cum ar fi institutele de cercetări ale Academiei sau în universități, scopurile sunt pe de o parte contribuția la cunoaștere, iar pe de altă parte dezvoltarea resurselor umane – pregătirea oamenilor prin cercetare pentru cercetare, pentru carieră academică, problem solving etc. Lucruri care sunt în principal pentru dezvoltarea intelectuală a cercetătorilor.
Sigur că rezultatele acestea sunt mai greu de cuantificat și poate mai puțin perceptibile pentru publicul larg, însă sunt văzute la nivel internațional acele țări care investesc mult în această zonă. Sunt și țările cu cele mai bune rezultate economice, care contribuie la avansul tehnologiei, care fac produse şi tehnologii noi. Aceste proiecte conduc la dezvoltări în cercetare aplicativă, care într-adevăr fac diferența și care costă foarte mult. Vedeți cât costă un iPhone și cât costă un tractor…
Sorin Badea: Știm că în afara țării există un număr mare de cercetători, masteranzi, doctoranzi cu rezultate extrem de bune, care confirmă calitatea sistemului de învățământ de la noi sau de cercetare. Cum facem să-i aducem aici?
Dr. Dragoș Ciuparu: În timpul mandatului meu a existat o asemenea inițiativă, pentru că am conștientizat de la bun început că avem nevoie de un influx important de cercetători bine pregătiți și confirmați, independenți, care să fi respirat atmosfera de cercetare din aceste țări puternic dezvoltate. Am înțeles foarte clar că, dacă vrem ca în România să se întâmple acest lucru, în primul rând, va trebui să creăm un mediu stimulativ și atractiv pentru cercetători. Asta înseamnă predictibilitate, o ierarhie corectă a valorilor, o finanțare susținută și continuă. Înseamnă, în ultimă instanță, dezvoltarea unor reţele de laboratoare performante care să nucleeze în jurul lor și să catalizeze dezvoltarea altora.
Laserul de la Măgurele ELI-NP: Riscul de a nu atrage oamenii de ştiinţă
Sorin Badea: Credeți că proiectul laserului de la Magurele riscă să atragă mai degrabă cercetători străini decât români?
Dr. Dragoș Ciuparu: Eu cred că riscul este altul: să nu atragă cercetători deloc…
Petru Stratulat: Cum așa? La asta nu mă așteptam.
Dr. Dragoș Ciuparu: Ce cercetător decide să vină într-o țară, într-un mediu în care nu știe dacă în anul care tocmai a început va exista o competiție de proiecte științifice, în care nu știe dacă suma alocată pentru anul viitor – căci proiectele de cercetare se desfășoară multi-anual, de regulă pe trei ani -, va fi disponibilă sau nu? (La noi există în practică obiceiul ca banii contractați în 2015 pentru 2016 să fie reduși la jumătate.) Apoi, ce cercetător ar alege să vină într-o țară în care se practică nesancționarea abaterilor etice grave de la etica cercetării? Ce cercetător ar alege să se ducă să lucreze într-o țară în care prim-ministrul nu este sancționat și este lăsat să arunce la gunoi un titlu pe care altfel l-a obținut fraudulos după părerea Comisiei de Etică a Universității București? Iată, astfel de lucruri sunt de natură a respinge interesul cercetătorilor pentru a merge să lucreze într-un asemenea mediu. Nu contează dacă cei care lucrează la ELI vor fi români sau străini, sigur că ne-am bucura să fie români, ci riscul să nu vină cercetători deloc din asemenea cauze.
Petru Stratulat: Ce perspective pozitive și negative credeți că are cercetarea românească în următorii cinci ani?
Dr. Dragoș Ciuparu: Greu de spus. Dacă ar fi să mă iau după ce scrie în Planul Național de Cercetare III, care este principalul instrument de implementare al Strategiei până în 2020, ei bine, nu sunt foarte îmbucurătoare, pentru că sumele alocate pentru tot programul, de 5 miliarde de lei, asigură nivelul unui buget din 2009 pentru cercetarea românească, an în care a fost cel mai scăzut buget al cercetării din ultimii zece ani. Deci, nu sunt foarte îmbucurătoare din perspectiva bugetului. Asta înseamnă că nu vor fi, sau vor fi puține competiții de proiecte, la care rata de succces va coborî sub 5%, iar asta înseamnă loterie.
Va fi foarte dificil în condițiile în care va începe să funcționeze laserul de la Măgurele, iar România va trebui să acopere 30% din cheltuielile de funcționare ale acestui laser – ceea ce va greva major bugetul cercetării. Pe de altă parte, nu e suficient să ai un laser, chiar și cel mai puternic din lume, să-i asiguri funcționarea, dacă nu ai acolo niște cercetători performanți care să valorifice funcționarea acestui laser, să vină cu rezultate, descoperiri care, în ultimă instanță, să majoreze resursele financiare pe care România le-ar putea avea din zona de cercetare.
Petru Stratulat: Când credeți că va aduce laserul primele beneficii pentru România?
Dr. Dragoș Ciuparu: Cândva, la începuturile proiectului, când încă era o schiță pe hârtie, cineva m-a întrebat dacă e un proiect important pentru România și eu i-am spus că e cel mai important proiect de la construcția reactorului nuclear experimental de la Măgurele și că aduce posibilitatea României de a obține un Premiu Nobel. Cred în continuare, dar pentru asta sunt multe de făcut. M-aș bucura să vedem rezultate cât mai repede, dar cred că, dacă ar fi să discutăm fezabil, în zece ani de la primul puls tras la 10 peta-waţi la Măgurele, ne putem aștepta la niște rezultate cu adevărat remarcabile.
Finanţare şi standarde corecte în cercetarea românească
Sorin Badea: Ce părere aveți despre lipsa de reacție generalizată față de situația PN III (Planul Național de Cercetare)? Este PN III cea mai puțin importantă piesă din peisajul dezbaterilor actuale?
Dr. Dragoș Ciuparu: Planul Național de Cercetare este un document mare, complex. Probabil că lumea încă nu a avut timp… a fost recent lansat în dezbatere. Probabil că lipsa de reacție este cauzată de faptul că oamenii nu au avut încă posibilitatea să-l analizeze foarte atent. Strategia este una bună. Ea a fost elaborată corect din punct de vedere al consultării largi a reprezentanților comunității academice și de cercetare din România. Planul Național se referă la lucruri mai concrete. Sigur că din punct de vedere al consultării publice ar fi de dorit ca oamenii să-și expună puncte de vedere. Știu că există temeri ale unora dintre reprezentanții comunității că managementul acestui program ar putea fi împărțit între mai multe agenții de finanțare. Probabil că nu ar fi un lucru foarte bun atât timp cât România nu se poate compara cu SUA, care au mai multe agenții de finanțare.
Vorbim de niveluri de finanțare uriașe comparativ cu ceea ce se întâmplă la noi. La noi, din punct de vedere al uniformității aplicării regulilor și aplicării acelorași standarde pentru toate instrumentele de finanțare, ar fi preferabil ca ele să fie operate de o singură agenție. De altfel, noi am și procedat la unificarea tuturor agențiilor de finanțare într-una singură în 2011, la început, pentru a preveni operarea cu standarde duble de către diferite agenții. Sigur, ar fi important de dezbătut amplu acest Plan Național de Cercetare înainte de a fi implementat.
Sorin Badea: Finanțarea ar trebui să se bazeze pe criterii de performanță. Cât de importante sunt evaluarea instituțională și individuală pe criterii de performanță și cum am putea sprijini promovarea tinerilor talentați?
Dr. Dragoș Ciuparu: Noi am adus în 2011 o modificare prin Ordonanță simplă în timpul vacanței parlamentare a Legii Cercetării, care prevede o evaluare instituțională. Aceasta este instrumentul care era gândit să ajute instituțiile să-și facă planuri strategice de dezvoltare, să își organizeze activitatea internă și să aplice standarde și bune practici internaționale. Era prevăzută să se desfășoare cu experți străini care să îndeplinească anumite criterii de performanță profesională. S-a și desfășurat în proporție de 70% dintre institutele naționale de cercetare și evaluarea instituțională era de fapt o condiție pentru obținerea finanțării instituționale. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, există și o evaluare a performanței instituționale, care era de fapt suma performanțelor indivizilor din acele instituții și care ar fi stat la baza finanțării pentru susținerea performanței instituționale. Adică era o finanțare suplimentară care să contribuie la dezvoltarea activității de cercetare a instituției respective, în timp ce finanțarea instituțională de bază era gândită să acopere cheltuielile operaționale la minimum ale instituțiilor de cercetare.
Din nefericire, aceste măsuri nu s-au implementat 100%. Evaluarea instituțională s-a oprit la un anumit moment. Finanțarea performanței instituționale, ca instrument, nu s-a desfășurat, iar finanțarea instituțională se desfășoară tot pe modelul vechi, atât timp cât evaluarea instituțională nu s-a completat.
Sorin Badea: Putem merge mai departe? Suma indivizilor ar putea da caracteristica unui loc și, dacă tot am ajuns la indivizi, e o problemă că România nu are o Universitate în Top 500?
Dr. Dragoș Ciuparu: O instituție este mai mult decât suma performanțelor individuale. Ea înseamnă, în afară de indivizi, standarde, practici, proceduri interne care să asigure un climat favorabil desfășurării activității de cercetare. Înseamnă și investiții în surse de informare, și finanțarea participării la conferințe, mai mult decât indivizi. Referitor la performanţele individuale, sigur că România, încet încet, începând cu 2005, ministrul (Educaţiei) de atunci, Mircea Miclea, a introdus în standardele de calitate pentru profesori obligativitatea de a publica articole în reviste cotate ISI.
Standardele profesionale au crescut simțitor de atunci. Au culminat cu, spun unii, standarde „prea ridicate” în 2012. Nu aș fi de acord. Poate că pe unele zone ar fi existat excese, dar, în general, ele au fost aliniate. După 2012 însă, odată cu schimbarea de guvern din mai, s-a renunțat în multe locuri la standardele impuse la vremea aceea și la faptul că standardele impuse atunci erau uniforme pe toate domeniile în sensul în care erau utilizate instrumente scientometrice care obligau pe cei din Drept să publice ca și pe cei din Fizică.
Petru Stratulat: De ce v-ați întors în România?
Dr. Dragoș Ciuparu: Pentru că simțeam nevoia la vremea aceea, în 2005, unei noi provocări. În 2005 s-a întâmplat că începuseră să se aplice criterii care semănau cu ce se aplică în SUA, Europa de Vest. Competițiile de proiecte începuseră să se desfășoare corect. Am testat personal o astfel de competiție. Am aplicat personal și am câștigat un proiect. Am zis că e bine să fac ceva și acasă. Acumulasem suficientă experiență, eram un cercetător independent, puteam să desfășor singur proiecte de cercetare, să le propun, să le implementez și am zis să fac și acasă așa ceva. Și am zis: de ce nu? Sunt un om tentat de provocări. Mi le-am asumat și le-am dus mai departe.
Dacă am avut așteptări mai mari decât realizări pe care cred că le-am atins în această perioadă… Nu, eu cred că pe alocuri am reușit să fac mai mult decât mi-am propus inițial. Pornisem de la ideea de a-mi face un grup de cercetare în universitatea mea, în care să formez niște oameni, să reușesc să cresc și așa mai departe. Am reușit treaba asta și ceva mai mult. Îndrăznesc să cred că am contribuit și eu cu un grăunte la dezvoltarea cercetării din România.
Petru Stratulat: Că vorbim de acasă, ce invenție românească din 2014 v-a captat atenția?
Dr. Dragoș Ciuparu: În primul rând, recunosc că nu sunt la curent cu invențiile românești. Sigur că lucruri remarcabile s-au făcut și în 2014. Cred ca ar fi incorect într-o gândire de două minute să mă pronunț asupra unei descoperiri sau alteia. Cert e că sunt contribuții remarcabile. Am văzut la Competiția de Premiere a Rezultatelor Cercetării că a fost publicat un număr important de articole în reviste foarte bine cotate. Asta înseamnă că în România lucrurile se mișcă.
De unde vin banii şi în ce se transformă
Sorin Badea: Vreau să intrăm în zona privată. Am găsit o informație potrivit căreia aflam că accesul la credite pentru IMM-uri cu activități de cercetare este practic inexistent pentru că băncile consideră riscantă cercetarea. Așadar, nu avem nici o firmă românească în topul 1000 al cercetării și inovării. E o problema mare, mică, ar trebui să ne axăm mai mult pe partea privatului care investește în cercetare sau ar trebui să lăsăm totul în cârca statului?
Dr. Dragoș Ciuparu: Statul a făcut ce trebuia să facă pentru stimularea activității de cercetare în domeniul privat în sensul în care există legislație care dă credit fiscal firmelor care investesc în cercetare, pe de o parte. Pe de alta, există instrumente de suport al activității de cercetare la care participă firmele. Parteneriate din Planul Național trecut de Cercetare chiar obligă aplicanții să aibă în parteneriat și firme care să pună în aplicație respectiva cercetare sau măcar să o testeze să vadă în ce măsură lucrurile merg. Problema că băncile nu finanțează e de înțeles, având în vedere criza financiară prin care am trecut și faptul că există un volum mare de credite neperformante. Băncile nu sunt venture capitalists.
Ceea ce ne-ar trebui nouă pentru a stimula cercetarea ar fi fonduri de venture capital, fonduri de risc, de capital pentru promovarea produselor de piață. Aici, România nu are experiență. Ce avem sunt niste business angels pe zona de informatică, oameni care vin singuri și organizează anual o competiție de proiecte la care tinerii vin și își prezintă ideile de afaceri în zona informatică și de unde se finanțează niște proiecte care cresc ulterior și se întâmplă lucruri. Însă în România este nevoie de dezvoltarea unui mediu prietenos pentru încurajarea businessului de cercetare.
Există un proiect, Research for Industry, finanțat de elvețieni şi condus de Alex Căbuz, principalul meu consilier pe vremea în care funcționam la ANCS, însă cu o floare nu se face primăvară. Lucrurile sunt complicate. Noi am încercat un program de creare a unui climat favorabil pentru stimularea inovării. În România am avut și inițiativa oferirii unor vouchere de inovare pe care oamenii le puteau investi în servicii de asistență pentru brevetare, de rezolvare a unor probleme legate de cercetarea experimentală, lucruri de acest gen.
Există scheme de ajutor de stat pentru întreprinderi care vor să participe la proiecte de cercetare. A fost o sumă importantă alocată activității de cercetare în firme pe Programul Operațional de Creștere a Competitivității Economice. Câteva lucruri s-au făcut, dar insuficiente. Dacă Cehia a avut alocate din prima etapă de finanțare pe fonduri structurale o sumă de 2 miliarde de euro pentru cercetare, iar Ungaria vreun miliard și ceva, România nu a avut decât 650 de milioane de euro, sumă pe care am reușit să o suplimentez cu 170 de milioane euro pentru finanțarea proiectului ELI, prin transfer de la alte programe în cadrul programului de competitivitate.
La noi mai este o problemă, aceea a faptului că zona politică, cea care decide ce sectoare ar trebui dezvoltate, nu consideră cercetarea cum o consideră politicienii cehi sau unguri, iar asta se vede în inconsistența finanțării de cercetare. Nu cere nimeni o dublare a finanțării, dar una de 10-15% anual ar fi sănătoasă și ar permite un mediu predictibil pentru cercetători și ar crea sentimentul de siguranță al carierei de cercetător. România este una dintre puținele țări din lume în care cercetătorii nu au garantat un salariu.
Tinerii cercetători valoroşi din ziua de azi
Petru Stratulat: Să vorbim despre tinerii „din ziua de azi”. Cum arată generația tânără a cercetării din România?
Dr. Dragoș Ciuparu: Eterogenă. Nu putem fi altfel decât cum e întregul sistem, sunt tineri foarte valoroși. Mă uit din prisma doctoranzilor cu care lucrez eu, sunt foarte buni, performanți, reușesc să termine teze de doctorat cu rezultate remarcabile și cu publicații importante valoroase, de impact. Sunt și oameni care se descurcă mai greu, dar aşa e peste tot. Important este dacă reușești să găsești tonalitatea și instrumentul de a-l face pe cercetător să-și atingă potențialul și chiar să-l depășească. Pentru cei buni, de exemplu, nu reușim să le oferim condițiile pentru a-și atinge potențialul. Ei trebuie să plece… Nu e rău, duc mai departe faima școlii absolvite, duc mai departe numele României. Comunitățile din străinătate vor vorbi și despre alți oameni decât cei care cântă la metrou.
Sorin Badea: Puteți să ne menționați o teză de doctorat relevantă?
Dr. Dragoș Ciuparu: Am văzut mai multe teze relevante, la Politehnică, la Gh. Asachi din Iași, la mine la universitate… Eu văd doar ceea ce înseamnă inginerie chimică. Sunt multe alte domenii în care rezultatele sunt și mai bune decât cele despre care vorbesc eu. Nu este corect să nominalizez, nu sunt un juriu și ar fi cel puțin nepoliticos, plus că la așa ceva trebuie să te gândești câteva zile pentru a nominaliza.
Viitorul combustibililor fosili
Sorin Badea: Sunteți axat pe inginerie chimică, sunteți specialist în combustibili. Înspre ce credeți că se îndreaptă omenirea din acest unghi în următorii 20 de ani? Vom rămâne în continuare puternic ancorați în combustibilii fosili?
Dr. Dragoș Ciuparu: În 20 de ani da, fără discuție. În 20 de ani nu se va întâmpla nimic notabil în privința combustibililor și probabil vă referiți la cei destinați transportului. Probabil că în cel public se va migra către electric, dar în ansamblul transportului, ponderea motoarelor termice hrănite cu combustibil din țiței va rămâne importantă. Dincolo de a fi Oracolul de la Delphi… Chiar am mai glumit cu Luca Niculescu (redactorul-şef al Radio France Internationale România, n.red.) despre treaba asta. De când m-am născut și până în prezent, rezervele de țiței cunoscute și estimate la nivel global ar acoperi necesitatea de consum a întregii planete pentru următorii 40 de ani. Cifra asta e constantă pentru toată această perioadă.
Tot auzim că sunt descoperite noi zăcăminte. Dacă acest trend se va păstra încă 100 de ani sau nu, e hazardat. Aș putea să risc un răspuns. Ce este cert este că se va continua să se lucreze la eficiența utilizării combustibililor și ați observat că există modificări ale motoarelor care fac să scadă consumurile și chestia asta va continua. Dacă la un moment dat se va migra complet spre alt combustibil… Electric poate, dar mai degrabă hibrid. Conversia energiei termice în electrică este mai eficientă decât direct în energie mecanică. De aici poate fi o rezervă de eficiență. Vor fi proiecte dezvoltate pe biomasă, pe eoliene, cu certitudine, pe hidro sunt încă rezerve neexploatate. Acolo se va lucra și se va mai dezvolta, dar pe transport sigur nu vom scăpa de fosili pentru că este cea mai eficientă și economică sursă.
Carte de vizită
Dr. Dragoș Ciuparu este de profesie inginer-chimist. Și-a obținut doctoratul în 1999 la Universitatea Paris 7 “Denis Diderot”. După aproape șapte ani petrecuți la Departamentul de Inginerie Chimică al Universității Yale, la sfârșitul lui 2005 a revenit în România, la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești, unde a pus bazele unui nou laborator de cercetare. Prof. dr. Ciuparu a publicat peste 70 de lucrări recenzate, este co-autorul a trei cărți tehnice și deține cinci brevete SUA. De asemenea, a fost președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS).
În prezent, este membru al echipei de consilieri a Uniunii Europene pentru asistență în politici publice în Republica Moldova, ocupându-se de domeniile Educație și Cercetare în cadrul proiectului EU High Level Policy Advice Mission implementat de UNDP în Moldova.

Om de radio si artist pasionat de stiinta. A pornit proiectul Sound of Science la Radio Gold FM, in 2014, si l-a adus la Radio Guerrilla in 2016.