Sticla

Am spart un geam. Asa incepe povestea de astazi. Nu am mai spart pana acum unul si uite asa am ajuns sa ma gandesc la cati oameni trudeau odinioara sa faca unul… Asadar, va propun astazi, o scurta istorie a sticlei.

Sticla se obtine, in general, prin topirea in cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de cuart, piatra de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) si materialele auxiliare. Proprietatile fizice sunt determinate de compozitia acestora. Pe scurt, avem 3 tipuri de sticle: cea obisnuita, de sodiu sau de potasiu, folosita la fabricarea geamurilor si a vaselor de laborator; cristalul sau sticla de plumb, ce are o duritate mai mare, folosita la Jena, Pirex sau Duran si sticla colorata, in a carei compozitie se adauga unii oxizi metalici de fier, cupru sau cositor pentru nuante.

Istoria sticlei este si ea la fel de interesanta. Plinius mentioneaza in Istoria naturala o poveste despre descoperirea ei. Spunea el ca un grup de marinari fenicieni de pe un vas care transporta soda a venit la tarm pentru a face focul. Plaja intinsa era plina de nisip, dar nici un bolovan pentru a tine vasul pe foc. Marinarilor le-a venit ideea de a folosi cativa bulgari de soda de pe corabie; si au facut focul, pregatindu-si mancarea si apoi au adormit. Dimineata, scormonind din intamplare prin cenusa focului, un marinar a gasit cateva pietricele lucioase, care nu semanau cu nici un material obisnuit. Erau bucatele de sticla.

Povestea este neadevarata,  insa ne prezinta o versiune boema a acestei descoperiri. Se stie totusi ca sticla naturala apare atunci cand traznetele lovesc plajele in timpul furtunilor.  Sticla naturala, creata de lovitura traznetului, este prima forma a acesteia cunoscuta de om.

Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat in Egiptul antic. Aici s-a descoperit ca, acoperind peretii unui vas din lut cu un amestec de nisip umed si soda, la ardere acesta se transforma in smalt, adica intr-o pelicula subtire de sticla. Se apreciaza ca cele mai vechi margele din sticla au cca. 5000-6000 ani vechime. Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Dar, ca in multe alte domenii, au perfectionat-o spectaculos. In sec. I d.Hr., un mester roman anonim a inlocuit vergeaua metalica printr-o teava, ce avea  la capatul dinspre mester un mustiuc din lemn si astfel sticla putea fi suflata. In Roma antica a fost perfectionata sticla, cea de Murano (o insula de langa Venetia) fiind poate cea mai cunoscuta. Cupele murrhine erau mult, mult mai scumpe decat aurul, cele mai ieftine valorand pretul a zeci de sclavi!  Se spune ca, pentru un singur vas de acest fel Nero a dat nu mai putin de saptezeci de talanti (echivalentul a trei sute de sclavi tineri). Demn de observat este faptul ca atunci cand un om de rand izbutea sa devina mester sticlar era innobilat si inscris in Cartea de aur a insulei. El semna insa si un fel de contract din care vom spicui pentru a va face o imagine despre cat de importanta era meseria e sticlar:

„Daca vreun lucrator sau mester sticlar va instraina arta sa din Venetia in dauna republicii, i se va trimite ordin sa se intoarca in tara. Daca nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate in inchisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta sa fie silit sa se intoarca. Daca nu va abandona totusi hotararea de a ramane in strainatate, se va trimite dupa el o persoana insarcinata cu misiunea de a-l ucide.

Daca venetienii faceau la Murano obiecte din sticla de foarte mare valoare,   epoca moderna a deschis calea catre industria sticlariei in sensul propriu al cuvantului.

Primele incercari le-au facut englezii iar apoi germanii, dar asta este deja o poveste industrializata.

 In prezent, sticla comuna poate fi folosita de oricine, insa  frumoasele cristale si sticlaria fina au ramas dedicate aproape in exlusivitate oamenilor bogati.