Zvonurile se răspândesc precum un virus

Frica cea Mare din 1789 a fost unul dintre episoadele definitorii ale Revoluției Franceze și un moment esențial în istoria modernă. Între 20 iulie și 6 august, zvonuri false despre un complot aristocratic menit să înfometeze populația au declanșat o mobilizare fulgerătoare a țăranilor din toată Franța.

Relatările de atunci vorbeau despre miliții înarmate care incendiau conace și domenii boierești, însă documentele ulterioare arată că, în majoritatea cazurilor, răsculații lăsau doar scrisori prin care declarau abolirea privilegiilor feudale. Violența nu a fost niciodată oarbă, iar numărul victimelor nu a depășit douăzeci. Punctul culminant a venit pe 4 august, când Adunarea Națională a abolit oficial drepturile feudale — o măsură radicală ce a dat un nou avânt Revoluției Franceze și a pregătit terenul pentru dezvoltarea guvernării democratice.

Întrebarea care i-a frământat pe istorici a fost însă cum a reușit un zvon să se propage, într-o țară de dimensiunea Texasului, în doar câteva zile, cu mult înainte de telegraf. Răspunsul, susțin cercetătorii coordonați de modelatorul statistic Stefano Zapperi, este că fenomenul trebuie privit ca o epidemie. Inspirat de patologul Caterina La Porta, Zapperi a aplicat instrumente epidemiologice pentru a cartografia răspândirea zvonului, beneficiind de o resursă esențială: arhiva monumentală adunată în urmă cu un secol de istoricul Georges Lefebvre, care a centralizat relatări, scrisori și rapoarte oficiale cu date și locații precise.

Harta evenimentelor a arătat că Frica cea Mare s-a răspândit cu o viteză de aproximativ 45 de kilometri pe zi, urmând drumurile principale. Aproximativ 40% dintre localitățile implicate se aflau lângă o stație poștală, ceea ce subliniază rolul crucial al comunicării scrise.

Combinând aceste date cu informații demografice și economice — nivelul de alfabetizare, prețurile grâului, proprietatea funciară — cercetătorii au observat un tipar: mișcările izbucneau mai ales în târgurile aglomerate, relativ educate, cu venituri medii, dar cu prețuri mari la pâine. În satele unde actele de proprietate depindeau de un senior, probabilitatea de revoltă creștea.

Analiza a arătat că zvonul a urmat o traiectorie similară unei boli contagioase: o răspândire rapidă, un vârf atins pe 30 iulie și o dispariție bruscă după aceea. Iar dacă „frica” era nefondată, condițiile sociale care au alimentat-o erau cât se poate de reale: inegalitate extremă, injustiție și lipsuri greu de suportat.

„Frica cea Mare nu a fost un eveniment irațional generat de emoții, ci un răspuns rațional la condițiile socio-economice din epocă”, explică Zapperi. În final, aceste tensiuni au împins societatea către o ordine mai dreaptă.

Astăzi, peisajul dezinformării este mult mai complex, accelerat de viteza internetului, dar lecția rămâne aceeași: zvonurile pot schimba cursul politic al istoriei. „Frica cea Mare oferă un exemplu viu al rolului pe care îl are răspândirea zvonurilor în declanșarea schimbărilor politice. Și, chiar dacă informația circulă acum mai rapid ca oricând, transmiterea prin contact direct, atunci când se ajunge la revolte fizice, rămâne esențială”, subliniază Zapperi.

[sursa]