Cosmos Video 

Apollo 13 – „Houston, we’ve had a problem” (1)

apollo 13Incepem pe Sound of Science o serie de articole care sa aduca in prim-plan misiunea NASA care nu a aselenizat, dar care s-a intors miraculos acasa, dupa ce a suferit o avarie catastrofala.

De la Apollo 13, multi oameni l-au intrebat pe James Lovell daca exista pilule cu cianura la bordul navetelor spatiale. Acesta spune ca nu si nici nu a auzit sa existe asa ceva in cei 11 ani pe care i-a petrecut in pozitia de Director Executiv al NASA.

A crezut, intr-adevar, ca o explozie a unei navete ar putea pune obiectul pe o orbita enorma in jurul Terrei, un soi de perpetuum mobile, dar nu a apucat sa discute cu colegii sai despre o asemenea situatie in timpul misiunilor cu grad inalt de pericol pentru ca erau prea ocupati sa supravietuiasca.

Despre Apollo 13 spune ca a fost o misiune esuata, dar a fost una esuata cu succes.

Misiunea a fost programata drept a treia care sa atinga suprafata Lunii si a fost lansata la ora 13:13, in sambata de 11 aprilie 1970. Lovell spune ca nu s-a simtit niciodata mai increzator. In trei misiuni precedente, a fost in spatiu pentru 572 ore, incepand cu Gemini 7, cand Frank Borman si el au petrecut 14 zile in Spatiu, un record doborat mai tarziu de Skylab.

Privind inapoi, Lovell realizeaza ca ar fi trebuit sa fie alertat de mai multe semne care au aparut in utimul stadiu al pregatirilor lansarii misiunii Apollo 13. In primul rand, Ken Mattingly, pilotul modulului de comanda, pe care l-a antrenat timp de 2 ani, nu avea imunitate la o boala cu eruptii pe piele, una minora la care a fost expus si pilotul de rezerva, Charlie Duke. A reusit sa-l pastreze pe Ken, unul dintre cei mai constiinciosi si muncitori astronauti. Dupa parerea sa, in discutia cu Dr. Paine, administratorul NASA, Lovell i-a spus ca eruptiile acelea nu sunt asa grave si daca ar fi ca ele sa ii apara lui Ken, i-ar aparea la intoarcerea pe Terra, in partea linistita a misiunii. Din experienta lui Lovell ca pilot al modului de comanda al misiunii Apollo 8, stia ca va putea aduce capsula acasa fara ajutorul celor de la bord. Dincolo de aceasta, Ken nu avea atunci boala si era posibil sa nu o aiba deloc. Nici dupa 5 ani nu s-a manifestat.

Dr. Paine a refuzat pentru ca riscul era prea mare. Asa ca l-au luat pe Jack Swigert, o alta rezerva, care s-a dovedit extrem de folositoare desi a avut doar doua zile de instructaj.

Al doilea semn a venit in timpul testelor dinaintea lansarii si a avut legatura cu izolatia deficitara a unui rezervor supercritic de heliu. Au modificat planul de zbor pentru a accesa acel stadiu cu trei ore intarziere pentru a asigura presiunea din rezervor. Asta a facut ca modulul Lunar sa aiba toate comenzile in Mission Control, unde a fost cea mai mare nevoie de ele.

Apoi a mai fost al doilea rezervor de oxigen. A fost instalat in modulul lui Apollo 10, dar a fost scos pentru modificari, fiind chiar avariat astfel. Rezervorul a fost reparat si testat in fabrica, instalat in modulul Apollo 13 si testat din nou in timpul Testului Demonstrativ de Countdown la Kennedy Space Center pe 16 mai 1970. Rezervoarele sunt de obicei golite pe jumatate, iar primul s-a comportat bine, dar al doilea s-a golit doar pana la 92% din capacitate, deci a eliminat doar 8%. Oxigenul a fost presurizat la 80 psi pentru a elimina oxigenul lichid, dar degeaba. A fost redactat un raport de discrepanta iar pe 27 martie, cu 2 saptamani inainte de lansare, au fost reluate operatiunile cu rezervoarele. Din nou, primul s-a comportat foarte bine, dar al doilea nu. Dupa o conferinta cu contractorul si personalul NASA, Directorul de Teste a decis sa „fiarba” oxigenul din rezervor incalzindu-l electric. Metoda a functionat, dar a durat 8 ore.

Citeste si  Imagini de aproape cu Jupiter

Ar fi trebuit ca acel rezervor sa fie inlocuit, dar adevarul e ca Lovell a mers mai departe cu misiunea, riscand 375 milioane de dolari in cazul unui esec al lui Apollo 13. La fiecare zbor au existat probleme, dar in cazul acesta, a fost un cumul de erori umane si anomalii tehnice care au condamnat misiunea.

La 5 minute si jumatate dupa ridicare, Swigert, Haise si cu Lovell au simtit o mica vibratie. Apoi, motorul din mijlocul stadiului doi de ardere s-a inchis cu 2 minute mai devreme. Asta a cauzat ca celelalte 4 motoare sa arda cu 34 de secunde mai mult, iar stadiul urmator a trebuit sa arda cu 9 secunde mai mult pentru a-i pozitiona pe orbita. Nu a fost nici o problema pentru ca acel stadiu de ardere avea indeajuns combustibil.

In primele doua zile au existat anomalii minore, dar in general Apollo 13 parea cel mai lin zbor din tot programul. Dupa 46 de ore si 43 de minute, Joe Kerwin, de la CapCon, a pus ca nava este in stare buna si ca cei de la sol s-au plictisit de moarte. A fost ultima data, a spus Lovell, cand cineva a mentionat cuvantul „plictiseala” in misiunea Apollo 13.

Dupa 55 de ore si 46 de minute, dupa ce echipajul a incheiat o transmisiune video in direct prin care au aratat cat de confortabil stau si lucreaza in imponderabilitate, Lovell a spus „Acesta este echipajul Apollo 13. Va uram o seara placuta. Noi ne pregatim sa incheiem inspectia modulului Lunar si ne intoarcem in modulul de Comanda. Noapte buna.”

Dupa doar 9 minute, s-a prabusit acoperisul, adica rezervorul 2 de oxigen a explodat, cauzand oprirea primului. Au ajuns la concluzia ca electricitatea, lumina si apa…erau pierdute. Se aflau la 322.000 km departare de Terra. Nu aveau energie pentru a activa motorul, asa ca nu puteau intoarce spre Pamant.

Mesajul a venit ca un bang ascutit si cu vibratii. Jack Swigert a vazut o lumina de avertizare care a insotit zgomotul si a transmis „Houston, we’ve had a problem here”.

Au urmat alte lumini de avertizare care le-au transmis ca au pierdut doua sau trei celule de combustibil, principala sursa de energie. Primele ganduri au fost cele de dezamagire, pentru ca regulile le interziceau aselenizarea cu o singura celula.

Lovell s-a uitat la situatia de ansamblu. Presiunea celor doua rezervoare de oxigen l-a ingrijorat. Unul aparea ca fiind complet gol si erau indicii ca oxigenul din al doilea scade rapid.

La 13 minute dupa explozie s-a uitat pe hubloul din stanga si a vazut dovada incidentului. Ceva iesea cu presiune in spatiu, un gaz. Era oxigenul din rezervorul doi, ultimul. Cica astronomii amatori puteau vedea de pe o cladire din Houston norul de gaz ce se acumula in jurul modulului.

[continuare]

Similare

Leave a Comment