Criogenie stabilizată cu aldehide

Brain Preservation Foundation tocmai a decernat „The Small Mammal Brain Preservation Prize” unei echipe care a conceput o tehnică nouă de criogenie.

Ce problemă a rezolvat echipa?

Principala problemă cu majoritatea tehnicilor de criogenizare este aceea a formării cristalelor. Cristalele pe care le formează apa la criogenie rup membranele celulare şi distrug ţesuturile. Oamenii de ştiinţă încearcă să nu distrugă celulele nervoase folosind diferite tehnici. Acestea implică, de exemplu, înlocuirea lichidelor din jurul celulelor cu altele care nu formează cristale în acelaşi mod dezastruos.

Echipa companiei 21st Century Medicine, care a obţinut premiul, a dezvoltat o nouă tehnică ce menţine arhitectura sinapselor într-o proporţie aproape perfectă. Criogenizarea unui creier de iepure şi reîncălzirea lui fără a-l distruge este un lucru mult mai entuziasmant decât pare la prima vedere.

Oare cât mai durează până ce putem să şi „reînviem criogenizaţii”?

Ei bine, asta ţine foarte mult de ce tratamente putem dezvolta pentru bolile pe care le aveau. Degeaba readuci la viaţă un bolnav terminal de cancer dacă tu nu ştii cum ai putea să distrugi tipul lui de leucemie, nu?

Irelevant. Problema este că mulţi indivizi criogenizaţi în trecut au ţesuturile distruse de cristale. Şi încă nu ştim cum să refacem miliarde de neuroni cu enorm de multe tăieturi. Dar măcar rămân la fel în timp şi au aceeaşi arhitectură „connection-wise”.

[sursă]