Hormonul fericirii ar putea fi cheia prieteniei

Când creierul eliberează oxitocină în timpul actului sexual, al nașterii, al alăptării sau al interacțiunilor sociale, acest hormon susține trăiri intense precum atașamentul, încrederea și apropierea. De aceea, oxitocina este supranumită adesea „hormonul iubirii”, „hormonul îmbrățișărilor” sau „hormonul fericirii” — chiar dacă este asociată și cu agresivitatea.

Pentru a înțelege mai bine rolul său biologic, o echipă de cercetători a ales să o studieze folosind o specie considerată de mult timp un model științific pentru iubire și prietenie: șoarecele de câmp nord-american (Microtus ochrogaster).

Acești rozători mici, întâlniți în zona centrală a Americii de Nord, formează legături care „seamănă cu prieteniile umane prin faptul că sunt selective și de durată. Șoarecii de câmp stabilesc relații puternice și stabile cu anumiți parteneri, relații care se mențin chiar și atunci când există alte opțiuni sociale disponibile”, explică Markita Landry, chimist la Universitatea din California, Berkeley, într-un interviu pentru Popular Science.

Într-un studiu publicat recent în revista Current Biology, Landry și colegii săi au analizat comportamentele unor șoareci de câmp modificați genetic astfel încât să nu aibă receptori pentru oxitocină. „Un receptor de oxitocină este ca o yală, iar oxitocina este cheia. Doar dacă această cheie se potrivește, hormonul poate influența activitatea cerebrală”, spune ea.

În mod normal, acești șoareci formează prietenii în una-două zile și preferă compania cunoscuților în locul străinilor. În experiment însă, animalele fără receptori de oxitocină au avut nevoie de mai mult timp pentru a lega prietenii. Totodată, au fost mai puțin agresive față de necunoscuți și mai puțin interesate să-i evite. Mai mult, atunci când cercetătorii au testat rezistența acestor prietenii, punând perechile într-un grup mai mare, șoarecii modificați genetic s-au amestecat imediat cu ceilalți. Cei normali ar fi rămas inițial alături de prietenii lor înainte să interacționeze cu străinii.

Într-un alt test, animalele au fost puse să apese pe manete pentru a ajunge la un prieten, la un partener de împerechere sau la un străin. În mod obișnuit, femelele normale apasă mai des pentru a ajunge la partener decât la un străin, fie că e vorba de o relație de prietenie sau de cuplu. Cele fără receptori de oxitocină au arătat același comportament doar pentru partenerii de împerechere, nu și pentru prieteni. Cu alte cuvinte, aceste rozătoare nu păreau să găsească aceeași „recompensă” în prietenie ca cele normale.

„Am descoperit că oxitocina este esențială atât pentru construirea, cât și pentru menținerea acestor legături și că ea modelează felul în care șoarecii interacționează cu străinii”, explică Landry.

În contextul prieteniilor, rolul oxitocinei pare să fie cel al selectivității. „Aceasta lărgește înțelegerea oxitocinei: nu doar ca ‘hormon al iubirii’, ci ca un hormon general al relațiilor sociale, care susține atât conexiunile romantice, cât și cele de prietenie”, adaugă cercetătoarea.

Pe termen lung, oamenii de știință cred că descifrarea biologiei prieteniei ar putea aduce o mai bună înțelegere a unor afecțiuni care îngreunează crearea și menținerea legăturilor sociale, cum sunt schizofrenia și autismul.

Hormonul iubirii ar putea fi cheia prieteniei — aceasta este concluzia studiului semnat de echipa de la Berkeley, un pas important spre înțelegerea felului în care se construiesc relațiile noastre fundamentale.

[sursa]