Pământenii își pot trimite numele pe Marte la bordul InSight
În mai 2018, NASA va lansa prima misiune ce are ca scop analiza nucleului planetei Marte. Sonda InSight va studia timp de doi ani nucleul planetei, contribuind la înțelegerea modului în care s-au format planetele telurice din Sistemul Solar, inclusiv Pământul.
InSight va călători către Marte purtând la bord instrumente științifice care vor măsura cutremurele ce se produc pe Planeta Roșie și cantitatea de energie eliberată din interiorul planetei.
Însă pe lângă instrumente științifice, InSight va transporta către Marte mii de nume ale pasionaților de știință. Până pe 1 noiembrie 2017, orice locuitor al planetei Pământ își poate rezerva un bilet pe care să își înscrie numele la bordul sondei.
Până acum au fost rezervate 1.367.976 de bilete (numărul a crescut cu 362 în timpul redactării articolului), dintre care peste 6.500 de rezervări făcute din România. Puteți să măriți acest număr aici și să vedeți în timp real numărul de oameni înscriși din fiecare țară a planetei noastre.
Fiecare nume de pământean pasionat de știință va fi înscris pe un cip de silicon aflat la bordul sondei InSight și va ajunge pe Marte pe 26 noiembrie 2018.
Știe întotdeauna când trece Stația Spațială Internațională deasupra Bucureștiului (pentru că primește mail de la NASA).