Luna a avut camp magnetic o perioada mai lunga de timp

O roca selenara adusa pe Terra in 1971 ne-a aratat ca Luna a avut camp magnetic in urma cu un miliard de ani. Descoperirea sugereaza ca vecina noastra inca avea un miez aproape topit in urma la 1-2.5 miliarde de ani dupa ce, presupuneam noi, acesta s-ar fi solidificat. Implicatiile includ o schimbare in modul in care privim posibilitatea existentei vietii pe alte planete.

Cercetatorii de la MIT, Universitatea Rutgers si de la Universitatea Berkeley din California au analizat o bucata de roca adusa pe Terra de misiunea Apollo 15, aceasta continand dovada existentei unui camp magnetic de 5 microtesla. Echivalentul ar fi atins la o distanta de 30 cm de un cuptor cu microunde, asadar nu vorbim de o valoare prea ridicata. Campul magnetic al Terrei la suprafata variaza intre 25 si 65 microtesla.

Diferenta consta in faptul ca planeta noastra are un miez dens din fier si nichel, ce se invarte inconjurat de roca topita, ceea ce cauzeaza un flux de particule precum un dinam.

Dupa formarea ei, in urma unei coliziuni masive intre Terra si un obiect de dimensiunea planetei Marte de acum 4.5 miliarde de ani, Luna a avut un miez topit indeajuns cat sa-i ofere un camp magnetic de 70 microtesla. In timp, pe masura ce satelitul s-a racit, a slabit campul magnetic.

Citeste si  Racheta ce va duce oameni pe Luna - lansata peste 4 luni

Avand in vedere ca Luna este mai mica si mai putin densa, nu este de mirare ca acest camp magnetic a disparut in timp. Misterul consta in faptul ca a rezistat atat de mult, totusi. La 3.56 miliarde de ani dupa coliziune, campul a atins valoarea maxima, scazand apoi pana la 4 microtesla dupa doar 400 milioane de ani.

Culmea, miezul sau ar fi trebuit sa se solidifice cu 500 milioane de ani mai repede, dar ceva l-a tinut in miscare. Nu stim inca ce anume alimenteaza acest mecanism, in special pe Luna, dar stim durata de viata a unui dinam selenar.

Impacturile cosmice ar fi jucat un rol important prin energia termica generata. O alta idee consta in miscarea de oscilatie a obiectului, atunci cand acesta se afla mai aproape de Terra, agitand interiorul, pana cand s-a indepartat treptat. Mai exista o posibilitate: caldura generata de cristalizarea mineralelor din miezul sau ar fi agitat particulele prin convectie indeajuns cat sa genereze un camp magnetic. Din pacate nu stim cand s-a oprit intreg mecanismul.

[sursa]