Povestea doamnei Tuberculoză

Tuberculoza este o doamnă bătrână. Ea este înțeleaptă. Ea nu se grăbește nicăieri. Ea are niște reguli foarte clare. Dacă ar muri, ar lăsa prin testament o sumă considerabilă omenirii. Dar, ca multe alte bătrâne rele, refuză să moară.

Poartă atâtea nume câte cojoace are Baba Dochia: ftizie, consumare, ciumă albă, răul regelui, morbul lui Pott, scrofula.

Se consieră că tuberculoza a apărut atunci când Homo sapiens au ieșit din Africa, acum 40,000 de ani. Însă o fosilă de 500,000 de ani conținea un Homo erectus cu tuberculoză. Când oamenii au învățat să scrie, au descris-o – egiptenii au creat primul azil pentru tuberculoși, grecii antici i-au pus denumirea de phthisis, în Vechiul Testament apare o epidemie de „consumare”, în Atharvaveda este dată prima descriere a unui nodul limfatic tuberculos.

Tuberculoza nu discriminează. Ea afectează

• regi – cel puțin trei regi francezi au fost afectați
• politicieni – Nelson Mandela, Eleanor Roosevelt
• oameni de știință – Alexander Graham Bell, Dmitri Mendeleev, Erqin Schrodinger
• muzicieni – Frederic Chopin, Tina Turner
• autori – Honore de Balzac, John Keats
• oricine altcineva – Immanuel Kant, John Calvin

Tuberculoza a fost, în tinerețea ei, extrem de romantică. Regii englezi vindecau pacienți cu „atingerea regală”. A fost imortalizată de Botticelli în Nașterea lui Venus – muza și marea iubire platonică a lui Boticelli, Simonetta Vespucci a avut tuberculoză și Botticelli a desenat-o din nou și din nou ca o femeie diafană, palidă, aproape etereală.

În epoca industrială, însă, începem să vedem adevărata față a ciumei albe. Această perioadă a adus un imens val de tuberculoză din cauza aglomerărilor urbane cu reguli de igienă cel puțin îndoielnice. Pictorii imortalizau tuberculoza ca ce era de fapt – o boală care aducea o agonie lentă și o moarte inevitabilă. Iar scriitorii au devenit un fel de cronicari ai evoluției lente, agonizante și aproape întotdeauna, inexorabile. Atât de mult s-a romantizat tuberculoza în această perioadă și atât de mulți artiști au avut boala, încât Alexandre Dumas fiul scria: „Era moda să suferi de plămâni; toată lumea era consumptivă, mai ales poeții; era un lucru normal, bun, să scuipi sânge după orice emoție cât de cât senzațională și să mori înainte de a împlini 30 de ani”.

Where youth grows pale, and spectre-thin, and dies;

Where but to think is to be full of sorrow – John Keats c.1820

La scurt timp după sfârșitul epocii industriale, în sfârșit, lumea medicală înțelegea ce este tuberculoza. Nu era un blestem, nu era o boală erditară. Era o boală contagioasă (Antoine Villemin) al cărui agent etiologic era o bacterie dificil de colorat și observat la microscop (Robert Koch).

Inițial, tuberculoza era tratată prin…stat. Pacienții ori stăteau la aer curat, de munte sau de mare și, eventual, plămânii erau forțați să stea prin „punerea plămânului în repaus” – idee ce implica scoaterea plămânului afectat din funcțiune prin diverse manevre chirurgicale. Tratamentele erau dramatice iar sanatoriile au devenit rapid sanctuare ale imobilității. Un pacient scria:

Regulile sunt: 1. Repaus absolut al minții și corpului. Fără făcut baie, fără mișcare în afară de a merge la toaletă o dată pe zi, fără stat în fund, în afară de o poziție semi-șezândă, proptit pe perne, fără respirații adânci. De fapt, duci viața unui butuc. Deci nu încerca să coși, împletești sau să scrii, în afară de scurtele pauze de la citit și dormit. 2. Mănâncă sănătos și stai cât de mult poți la aer curat.

Sanatoriile au avut, și ele, un impact major asupra societății vremii. De exemplu, vizitele frecvente la un sanatoriu l-au inspirat pe Thomas Mann să scrie magnum opus-ul său, Muntele vrăjit.

Au trebuit să treacă ambele războaie mondiale ca lumea medicală să descopere antibiotice anti-tuberculoase. Problema este că tuberculoza este o bacterie rezistentă și care se ascunde foarte bine în spatele apărării organismului. Inițial, tratamentul combinat dura 18 luni, dar apoi, prin introducerea de noi medicamente, s-a scurtat la 9 și, în sfârșit la standardul de astăzi, de 6 luni.

Acest standard de tratament a fost conceput în anii ’60 și a rămas identic până în ziua de astăzi.

Din momentul în care Koch anunța etiologia tuberculozei prin lucrarea omonimă, incidența acestei boli a scăzut considerabil. Cu fiecare nouă descoperire, îi mai dădeam un pic în cap acestei doamne venerabile – izolarea pacienților, vaccinarea, tratamentul, urmărirea pacienților și a contacților lor, toate au contribuit la scăderea frecvenței tuberculozei.

Astăzi, lumea medicală se confruntă cu epidemia modernă de tuberculoză. În 2014 au fost sunt 10 milioane de cazuri noi de tuberculoză. În 2014, tuberculoza a ucis 1,4 milioane de oameni.

Tuberculoza este o boală care te lovește atunci când ești deja la pământ. Lovește persoanele sărace, care stau în condiții igienice precare, care sunt stresate fizic și/sau psihic, care sunt malnutrite, care consumă alcool, care au și alte boli. Dacă vă uitați la o hartă cu incidența tuberculozei, veți vedea că ea corespunde cu țările cu PIB-ul cel mai scăzut.

Din aceste motive, și nu numai, eradicarea tuberculozei este foarte complicată, în ciuda supra-standardizării diagnosticului și tratamentului. Este ușor să dai un tratament după standard. Este mai greu să ridici starea socială a unei populații într-atât încât să nu o mai faci vulnerabilă la tuberculoză.

În 2013, România avea un sfert din cazurile de tuberculoză din Uniunea Europeană, în condițiile în care populația țării înseamnă 4% din populația UE. Eu aștept cu nespus interes acel moment când OMS va declara România „tuberculosis-free”. Ar fi unul din semnele principale că am ajuns și noi, în sfârșit, în rând cu lumea „civilizată”.