JupiterCosmos 

Primele imagini cu Polul Nord al lui Jupiter

Jupiter
Foto: NASA

NASA a postat primele imagini cu Polul Nord al lui Jupiter. Este pentru prima dată în istorie când oamenii văd această zonă a planetei gigant din Sistemul Solar. Scott Bolton, cercetător principal al misiunii Juno a afirmat că prima imagine a Polului Nord al lui Jupiter ”nu seamănă cu nimic din ce am mai văzut sau ne-am imaginat”, adăugând că regiunea ”este mai albastră decât alte părți ale planetei și au loc multe furtuni”.

Imaginile au fost capturate de Juno pe 27 august 2016, când sonda s-a apropiat la o distanță record de 4.200 de km de Jupiter. Descărcarea celor 6 MB de date colectate în timpul celor 6 ore de tranzit a durat o zi și jumătate.

De asemenea, NASA a postat o imagine cu aurora de la Polul Sud al planetei, care nu putea fi surprinsă decât de o sondă spațială aflată în apropierea lui Jupiter. Niciun alt instrument de pe Pământ sau din spațiu nu a reușit să capteze imagini din acea zonă vreodată. Nivelul înalt al detaiilor capturate în imagine îi va ajuta pe cercetători să afle mai multe informații despre morfologia și dinamica aurorei.

Citeste si  NASA lanseaza maine o misiune spre un asteroid

Juno este echipată cu nouă instrumente științifice, incluzând senzori care pot să măsoare gravitația, să examineze atmosfera și să testeze câmpul magnetic al planetei și mai multe camere care vor capta imagini cu Jupiter nesurprinse niciodată până în prezent.

Imaginile publicate de NASA sunt capturate de Juno în timpul primului zbor orbital în jurul planetei Jupiter. Sonda spațială va mai efectua încă 35 până la finalul misiunii.

[sursa] [sursa]

Anca Stănescu

Related posts

2 Thoughts to “Primele imagini cu Polul Nord al lui Jupiter”

  1. Anileda

    6 MB de date? Sunteti siguri?

  2. […] Aceste noi imagini de la Juno, care a intrat pe orbita lui Jupiter in iulie dupa o calatorie in spatiu de 5 ani. S-a apropiat de planeta mai mult decat orice alta sonda din istorie. NASA a reusit sa descarce fotografiile intr-o zi si jumatate si gasit in ele sisteme de furtuni si activitate meteorologica nemaivazute plus Polul Nord, pe care l-am publicat si noi pe Sound of Science. […]

Leave a Comment