Cea mai clară imagine a unui disc stelar
ESO a obtinut cea mai clara imagine a unui disc stelar vechi ce le permite astronomilor sa inteleaga aceasta etapa misterioasa din viata unei stele.
Echipa condusa de Michel Hillen si Hans Van Winckel de la Instituut Voor Sterrenkunde a reusit sa realizeze imaginea obiectului aflat la 4.000 ani-lumina distanta. Aceasta ne arata pentru prima data aspectul foarte clar al inelului emanat de cele doua stele, dintre care una credem a fi o gigantica rosie.
Discuri similare sunt vizibile si in jurul unor stele tinere, iar acestea sunt necesare formarii planetelor, dar astronomii nu au fost siguri cum se formeaza in jurul unor stele batrane. Este posibil ca materialul sa fie expulzat de straturile exterioare ale stelei, dand astfel nastere unei noi generatii de planete.
„Am fost surprinsi sa vedem si o stralucire ce ar putea veni de la un disc mic de acretie din jurul celei de-a doua stele. Stiam ca este vorba despre un sistem binar de stele, dar nu ne asteptam sa o vedem si pe cea secundara direct.” – Michel Hillen
Astronomii au folosit Very Large Telescope Interferometer din Chile pentru a face descoperirea, un sistem care le permite oamenilor de stiinta sa combine lumina detectata de telescopul cu diametru de 8.2 metri si alte patru cu diametru de 1.8 metri.
„Combinand lumina de la mai multe telescoape, am obtinut imaginea cu o claritate uimitoare. A fost echivalentul unui telescop cu diametrul de 150 metri. Rezolutia este atat de mare incat, prin comparatie, am putea afla dimensiunea si forma unei monezi de 1 euro de la o distanta de 2.000 de km.” – Jacques Kluska
Steaua pierde foarte multa masa in etapa de gigantica rosie. Materialul este expulzat cu ajutorul vantului stelar formand un disc similar celui aparut in jurul stelelor tinere din care se formeaza planetele. Exista foarte putine stele batrane cu un asemenea disc, motiv pentru care observatiile acestea ii vor ajuta pe astronomi sa inteleaga mai bine diferentele dintre discurile formate la inceputul si finalului ciclului de viata stelara.
[sursa]
![Petru Stratulat](https://i0.wp.com/soundofscience.info/wp-content/uploads/330799590_1011752206468473_4716507098053445146_n-1.jpg?resize=100%2C100&ssl=1)
Om de radio si artist pasionat de stiinta. A pornit proiectul Sound of Science la Radio Gold FM, in 2014, si l-a adus la Radio Guerrilla in 2016.