Juno intră în “safe mode” chiar lângă Jupiter

Naveta spațială Juno, trimisă de NASA, a intrat pe neașteptate în safe mode cu doar 13 ore înainte de momentul trecerii sale pe lângă Jupiter, în noaptea de marți.
Juno orbitează în jurul lui Jupiter din 4 iulie și, datorită orbitei sale eliptice, ajunge îndeajuns de aproape cât să poată colecta date științifice o dată la 53 de zile. Dar la ultima apropiere, ceva a provocat închiderea automată a tuturor instrumentelor de pe Juno, ceea ce înseamnă că nu au putut fi colectate date. NASA încă încearcă să înțeleagă ce a mers prost.
La o conferință de presă, Scott Bolton (principalul investigator al lui Juno) a declarat că închiderea automată se pare că ar fi fost cauzată de o problemă de software care a comandat computerului să se repornească pentru că a detectat o “condiție neprevăzută”.
Nu este încă foarte clar care au putut fi condițiile neașteptate, dar NASA e de părere că problema nu a fost cauzată de nivelul ridicat de radiații sau de câmpul magnetic din jurul lui Jupiter, care la prima apropiere din 27 august s-a dovedit a fi mult mai puternic decât se credea.
Când una dintre probele NASA intră în safe mode (așa cum a pățit și Curiosity), înseamnă de fapt că toate subsistemele „inutile”, inclusiv instrumente științifice și aparate de fotografiat, sunt oprite, iar nava spațială sau rover-ul se orientează către Soare pentru a se asigura că primește cât mai multă energie.
Vestea bună vine de la computerul încorporat al lui Juno care a revenit online și care pare că se va recupera complet.
Vestea proastă este că fiecare zbor pe lângă Jupiter este o imensă ocazie pentru noi să colectăm informații prețioase despre această planetă, și tocmai ce am ratat una. Însă, la prima apropiere s-au colectat o mulțime de date fascinante, oferind cercetătorilor o primă privire la 400 km sub pătura de nori care acoperă planeta.
Următoarea apropiere este programată pentru 11 decembrie, și sperăm ca toate instrumentele să funcționeze la capacitate maximă.
[sursă]
Un artist.